– după vizita în unitatea militară, opt din zece copii au declarat că vor să devină piloți – pe parcursul săptămânii, aproape 800 de elevi vor trece pragul unității militare băcăuane
Ramona IONESCU
Flotila 95 Aeriană Bacău și-a deschis porțile pentru partenerii în programul „Școala altfel”. Primii care și-au anunțat vizita au fost elevii claselor a IX-a de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, cei de la Colegiul „Grigore Antipa” Bacău și elevi de gimnaziu de la Școala „Al.I.Cuza” Bacău. „În cadrul săptămânii «Să știi mai multe, să fii mai bun”, Flotila 95 Aeriană și-a deschis porțile pentru toate clasele care au solicitat vizitarea unității. Astfel, de la copii de grădiniță până la cei de clasa a XII-a, vor trece în această săptămână pragul unității noastre. Copiilor li se explică cine a fost cel care dă numele unității – cpt.av. Alexandru Șerbănescu, după care li se prezintă câteva generalități despre obiectiv și unitățile militare care activează aici”, a declarat Adrian Plotogea, de la Baza 95 Aeriană Bacău. Elevii au mers apoi pe pistă, unde li s-au prezentat un elicopter și un avion. Piloții și personalul tehnic le-au vorbit copiilor despre aeronave și au stat la dispoziția vizitatorilor, răspunzând la întrebări.
bibi a zis
dupa ce vor iesi la pensie vor avea surpriza sa apara un ” boc cel mic si un presedinte hahaitor ” care sa ii faca pensionari nesimtiti si sa le fie taiata pensia cu 30-40 % !!