Băcăuanii cărora le prisosesc aparatele electrice vechi sau defecte pot renunța la ele în cadrul campaniei de reciclare a deșeurilor demarată săptămâna aceasta de voluntarii de la Asociația ROREC. Astfel, pentru sâmbătă, 6 aprilie, între orele 9.00 și 16.00, este programată o acțiune de colectare a deșeurilor electrice prin cele șapte puncte special amenjate din întreg municipiul Bacău: Școala „Dr. Alexandru Șafran” (fosta Școală nr. 16), Școala „Ion Craengă”, parcarea publică de la Piața Sud, parcarea publică de la Bazinul de Înot, intersecția străzii Mihai Viteazu cu strada Ana Ipătescu, Școala „Domnița Maria” (fosta Școală nr. 8) și zona din apropierea clădirii SPAS (fosta Cantină socială din strada Ștefan cel Mare). În cazul celor care nu se pot deplasa la aceste puncte de colectare, organizatorii oferă varianta preluării gratuite de la domiciliu prin apelarea numărului de telefon 0721.816.523.
Deponenții deșeurilor vor primi în schimbul aparatelor mari aduse în stare intactă (combine, vitrine și lăzi frigorifice, frigidere, congelatoare, mașini de spălat rufe și vase, uscătoare de haine, aparate de aer condiționat) câte patru sau două bonuri valorice (în funcție de dimensiunea deșeului). Aceste tichete vor putea fi folosite la cumpărături de orice fel în magazinele afiliate Ticket Cadou. Deponenții vor avea ca alternativă la aceste tichete participarea la o tombolă pregătită de organizatori, dotată cu premii constând într-un frigider, două cuptoare cu microunde, 10 cafetiere, 10 mixere și 10 fiare de călcat. Tragerea la sorți a taloanelor completate va avea loc la sediul Primăriei Bacău, în aceeași zi, începând cu ora 17.30. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns