Agenția ieșeană de turism Icar Tours a lansat, miercuri, 3 aprilie, Catalogul „Turism educațional la Bacău”, despre care susține că este cea mai complexă ofertă din țară de acest fel. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai autorităților locale, parteneri culturali și parteneri mass-media ai proiectului agenției, precum și cadre didactice de la școlile din Bacău.
Petru DONE
Ideea unui proiect dedicat educării tinerilor prin turism a fost pusă în practică de Icar Tours încă din anul 2010. Întâmplător sau nu, aceasta este acum în ton cu un proiect al Ministerului Educației Naționale, „Școala altfel”, aplicat chiar în această săptămână prin programul „Să știi mai multe, să fii mai bun”. După un calendar întocmit cu partenerii săi, între care Inspectoratul Șscolar Județean și Consiliul Judeețan, agenția difuzează în tot județul catalogul „Turism educațional la Bacău” și așteaptă, de la cadrele didsctice, de la elevi și nu numai reacții pe măsură. „Oferim – a psus managerul general al Icar Tours, Florin Bărhălescu – un îndrumar de călătorie conceput în primul rând pentru a realiza învățarea și, mai ales, împlinirea acesteia prin cunoașterea de locuri, fapte, istorii și oameni așa cum sunt acestea întâlnite în viața reală. Am răspuns la provocarea de a aduce calitate în turismul din România prin educație. Cu parteneri și colaboratori de excepție, am identificat peste două sute de obiective turistice din Bacău și din zonele Iași, Neamț, Bucovina, Maramureș și Brașov și le-am așezat în propuneri de programe turistice de învățare și descoperire. Prin management, marketing, profesionalism, dar mai ales prin pasiune, reușim să demonstrăm că avem un potențial educațional neexploatat: turismul de calitate.”
Catalogul, difuzat numai în formă printată, este un îndrumar pentru excursii de o zi în oraș sau în împrejurimi ori pentru excursii de două-trei sau patru zile în alte zone din județ sau din apropierea acestuia. „Fiecare elev care urcă în autocar primește, însă, și o pungă pentru gunoi și un blister cu pilule de propolis cu vitamina C – a porecizat Florin Bărhălescu. Pentru că vrem să avem un turism curat, dar și un turist sănătos. Vrem să facem și o bună educație a turistului ca turist, lucru mai rar făcut până acum. Înainte de a pleca în excurie, fiecare trebuie să știe ce are de făcut, cum să procedeze, astfel încât să nu avem evenimente nedorite.”
Unul dintre autorii catalogului, profesorul Dorel Nistor, inspector școlar pentru proiecte educaționale, învățământ particular și alternative educaționale în județul Bacău, crede că îndrumarul educațional acoperă o nișă care nu a fost exploatată suficient de agențiile de turism, dar vine și în sprijinul elevilor și profesorilor pentru că promovează și face cunoscute obiectivele turistice ale județului. „Aceste obiective culturale, pe care le putem revedea în drumeții de câteva ore – a precizat profesorul Nistor -, pot fi cunoscute pe îndelete, foarte ușor, de cei interesați. Catalogul este conceput într-o manieră atractivă, menită să stimuleze gustul pentru cunoaștere prin călătorii. Autorii proiectului au înțeles că turismul de calitate pleacă de la cunoașterea valorilor locale, de la educație în primul rând.”
Agenția Icar Tours a fost înființată acum 16 ani și are o filială și în Bacău. Catalogul lansat și în Bacău este o concepție destul de mult utilizată de agențiile de turism, dar mai mult pentru turism extern, în țări în care se învață limba acelei țări sau se derulează anumite activități.
Anul trecut, tot în Bacău, Agenția Inter-Tour a lansat și ea un catalog similar. „Acum astfel de turism se practică și în România – a spus Florin Bărhălescu. Se întâmplă și în Bacău, unde există posibilități pentru o astfel de activitate turistică. Aici sunt centre de echitație, există Curtea Domnească din Bacău, puțin cunoscută, muzee, stațiunile Slănic Moldova și Târgu Ocna și altele.” În catalog sunt vizate și zonele turistice tradiționale – Neamț și Bucovina, orașul Iași și zona Brașov, cu cetăți și castele medievale, dar și capitala țării, Delta Dunării și Litoralul. „Mai avem și alte proiecte legate de acesta, cum ar fi formarea de ghizi de turism, pentru că au rămas foarte puțini. Iar profesorii sunt primii care se pot specializa. Rolul ghidului este foarte important, mai ales la generațiile de astăzi, care trebuie atrase în anumite moduri către astfel de activități, cum este turismul educațional. Să-i scoatem pe tineri din sfera electronicului, în care sunt cantonați.”
Pentru anul viitor, Icar Tours promite un alt catalog, pe alte direcții, cum ar fi turismul de aventură sau turismul religios.
Lasă un răspuns