De vreo sase decenii incoace, romanilor le este servita eterna varianta a salvarii de la colapsul economic national prin punerea in valoare a imensului potential agricol, cel care mai ales in perioada interbelica ne adusese tara la statutul de grinar al Europei. Vechiul regim politic a incercat sa rezolve problema prin cooperativizarea productiei, in fapt o nationalizare a pamintului. A fost un prim dezastru al sistemului. Opera s-a desavirsit de catre guvernantii post-decembristi, care au desfiintat pur si simplu ceea ce, totusi, era bun si functiona, readucindu-l pe taran la conditia practicarii unei agriculturi de subzistenta, iar pe consumatorul traditional la cea de sclav al pietei libere dominata si controlata de importuri. Din aceasta perspectiva, se poate spune ca lucratura a fost perfecta: doar o treime din suprafetele arabile mai sint cultivate in prezent, pomicultura, practic, a fost desfiintata, zootehnia este in stare de colaps, iar peste 80 la suta din alimentele pe care le consumam sint de provenienta straina. Ceea ce inseamna falimentarea propriilor producatori si eforturi valutare considerabile. In timp ce criza ne rinjeste cu toata gura: in urmatoarele doua-trei decenii, cel putin zece judete situate in cimpia romana vor fi lovite de fenomenul desertificarii, semnele fiind deja vizibile in Dolj, Olt, Giurgiu. Este nevoie urgenta de programe de ameliorari si imbunatatiri funciare, ca si de reabilitarea si extinderea sistemului de irigatii, avertizeaza specialistii. Din cele circa noua milioane de hectare care beneficiau, pina la inceputul anilor ’90, de ploaia artificiala, mai sint in stare de exploatare cel mult a zecea parte, fiind utilizate doar pentru trei – patru sute de mii de hectare. Nu sint fonduri penbtru exploatare, se justifica toti cei ce s-au perindat pe la palatul Victoria, pentru ca actualul Executiv condus de Emil Boc sa propuna, prin bugetul aflat in dezbatere parlamentara, o solutie de-a dreptul miraculoasa: amenajarea, la sate, a peste cinci sute de baze si complexe sportive. Se introduc in circuit importante suprafete de teren, iar tineretul se leaga de glie. Optiune pe cit de originala, tot pe-atit de surprinzatoare. Dar care, totusi, nu ne da de mincare. Cu atit mai putin cu cit subventiile promise pentru agricultura in acest an au scazut, iar accesul pe piata al producatorilor autohtoni de lapte si brinzeturi este restrictionat de reguli si obligativitati europene care le scot, nicidecum nu le baga banii in buzunare.
Dar agricultura continua sa ramina o tema prioritara pentru guvernanti. Cu variatiuni interminabile si lipsite de substanta. Au altii, de pe dinafara, grija de hrana noastra. Si, atita timp cit nu murim de foame, nu se vede nici un motiv de a ne lamenta.
Lasă un răspuns