Minivacanța de primăvară a elevilor îi ține în alertă pe polițiștii băcăuani. Săptămâna aceasta, mulți dintre copii se vor recrea alături de părinți ori vor opta pentru locurile de joacă. În aceste condiții, imprudența copiilor ar trebui să crească vigilența șoferilor, iar aceștia să acorde o atenție sporită pe timpul deplasărilor în zonele pietonale și rezidențiale, precum și în apropierea parcurilor sau a locurilor de joacă amenajate, acolo unde copiii se plimbă cu bicicletele, cu rolele sau se joacă cu mingea. „La fel de important este ca micuții să circule doar pe trotuare, să nu stea pe borduri pentru că se pot dezechilibra sau pot fi loviți de mașini. Traversarea străzilor se va face doar pe trecerea pentru pietoni, iar acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, copii să meargă numai pe partea stângă a drumurilor și cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în șir, unul după altul”, a declarat inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. (R. IONESCU)
Copiii trebuie supravegheați și în vacanță
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.