SCM Bacău a înaintat o soluție de compromis pentru stingerea așa-zisului caz „Sanda Ștefănescu”. Concret, clubul condus de Relu Auraș a acceptat ca antrenoarea să fie însoțită la antrenamentele pe care le conduce de unul dintre antrenorii de la SCM, mai tânărul Cătălin Matei. „A fost una dintre cerințele directorului Direcției Sport a CL, Gabriel Lupu, deși este o jignire să n-ai dovezi și să tratezi o persoană ca și cum ar fi handicaptă. Dna Ștefănescu a făcut de curând investigații medicale complete, din care rezultă că este perfect aptă să antreneze. Avem fișa aici, dar lăsăm de la noi”, a precizat Relu Auraș.
„Dacă s-ar fi ajuns la un proces în instanță, cu siguranță că dna Ștefănescu ar fi câștigat. Dar nu asta e important, ci ca ea să antreneze în continuare, iar copiii săi să revină la Bazin, deoarece și-așa întreruperea a fost prea mare. Avem teancuri de petiții din partea unor părinți care nu doreau alt antrenor pentru copiii lor. Pentru acei mici sportivi și pentru părinții lor am făcut pasul înapoi, deoarece numai ei aveau de pierdut dacă disputa ar mai fi continuat pentru alte câteva luni”, a completat directorul SCM Bacău. Reamintim, Sanda Ștefănescu n-a mai fost primită la Bazin după ce una dintre elevele sale, Bianca Ivacson, a fost la un pas să se înece după un antrenament. Acuzatorii săi au avansat ipoteza de a nu mai fi primită la Bazin niciodată. Apărătorii Sandei Ștefănescu au reclamat însă aplicarea unui standard nedrept în privința sancționării sale, alte cazuri încheiate tragic fiind sancționate mult mai blând. Iar argumentul suprem a fost că dacă, Doamne ferește!, Bianca Ivacson s-ar fi înecat, mai vinovați decât Sanda Ștefănescu ar fi fost directorii Gabriel Lupu și Florin Turtă, care de patru ani, până luna aceasta, n-au asigurat asistența medicală de permanență la Bazin, conform legii.
Cum-necum, soluția de compromis înaintată de Relu Auraș pare cea mai rațională în acest moment, iar SCM Bacău ar putea beneficia în continuare de competența Sandei Ștefănescu.
Peter KELMANN
popescu a zis
Soarta se razbuna pe d na Stefanescu , ce a facut ea la alti colegi acum plateste , regretabil este faptul ca sportivi sant ce care sufera.
gică a zis
nu stiu de ce scrieti de o fosilă de70 de ani cand sunt lucruri mult mai importante de spus in sportul băcăuan si „a trait traiu a măncat mălaiu”