Consulul General al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, a vizitat vineri municipiul Bacău. Scopul ei a fost dezvoltarea relațiilor economice transfrontaliere dintre cele două țări. Consulul, împreună cu directorul administrativ al Consulatului Ucrainei, s-a întâlnit la Prefectura Bacău cu autoritățile locale și județene, precum și cu agenți economici din județul nostru. Au urmat o serie de discuții cu subprefectul Dorian Pocovnicu, viceprimarul municipiului Bacău, Vasile Tescaru, și vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Floroiu. Concluzia întâlnirii diplomatice a desprins necesitatea intermedierii de către cele două părți a unor misiuni economice bilaterale între firme băcăuane și agenți economici din Ucraina. (Ștefan POPA)
Consulul General al Ucrainei de la Suceava a luat pulsul economic al Bacăului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.