TENIS DE CIMP: Dragos Ignat, tenismen legitimat la Sport Club Municipal Bacau (antrenor Eugen Lupes), este unul dintre cei trei reprezentanti ai Romaniei la Campionatul European de Iarna, juniori / echipe, turneu final care va avea loc in perioada 20-22 februarie in Cehia. La Vendryne, localitatea ce va gazdui finala Tennis Europe Winter Cup, vor participa opt selectionate nationale, formate din cite trei jucatori. Reprezentativa Romaniei ii mai are in componenta pe Darius Bragusi (capitanul echipei) si Vasile Ghilea. Deocamdata, Federatia Europeana de Tenis a confirmat calificarea la turneul final a sase echipe: Franta, Elvetia, Croatia, Spania, Ucraina si Romania. Mai erau de stabilit calificatele din grupa C, cele care au avut turneu preliminar in Norvegia.
Baietii nostri au incheiat pe primul loc grupa D a calificarilor: 3:0 cu cei ai Republicii Moldova, 2:1 cu reprezentantii Poloniei si 1:2 cu Ucraina, in turneul desfasurat la Moscova in perioada 6-8 februarie.
La fel ca si pina acum, sistemul competitiei prevede disputarea a trei meciuri, doua de simplu si unul de dublu. Nu va participa la intreceri reprezentativa Ungariei, campioana de anul trecut, eliminata in calificari.
Dragos Constantin Ignat, actualul ocupant al locului I in tara la grupa sa de virsta, isi doreste mult o medalie la aceasta editie a „europenelor”, un cadou cu ocazia implinirii a 16 ani pe 13 februarie. La multi ani!. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns