De cum începe postul, ca orice creștin, probabil, mă tot gândesc la ce bucate să aleg ca să-mi potolească foamea de-a lungul zilei. În mod natural, n-ar trebui să mă preocupe prea mult acest fapt, oferta fiind extrem de generoasă, mai ales primăvara când încep să apară timid verdețurile. Dar există o mare, mare problemă care ține, dacă vreți, de sănătatea pe termen lung. Ajung la un fapt care mă frământă de foarte multă vreme și pe care am încercat, în măsura posibilităților, să-l rezolv cumva: cât de „curate” sunt toate produsele astea ce ni le oferă piața de profil? Și aici mă refer la cât de sărace în tot felul de aditivi sunt produsele alimentare. Mărturisesc că mi-e greu să identific un grup mic de astfel de alimente care să îndeplinească aceste cerințe.
Încerc să compar aspectul și gustul pânii preparate acasă, cu aparatul de făcut pâine sau în maniera clasică a bunicii, în covată, cu umflata și superchimizata franzelă cumpărată de la prăvălia din colț. Mă plimb apoi prin piață încercând să identific un țăran adevărat, cu mânile crăpate de munca la câmp și cu unghiile necurățate sau netăiate de când lumea, în ideea de a cumpăra de la el produsul care să-mi garanteze originea mai sănătoasă și lipsită aproape total de chimicale de tot felul. Caut în galantarul hypermarketului carnea care să-mi crească încrederea că nu a fost injectată nici măcar cu banala sare de bucătărie, criminalul din umbră care îmi scurtează cu zeci de ani viața. Întind mâna după o sticlă de vin care să fi fost produs cu adevărat din strugure, caut cu privirea un fruct mai puțin fățos, dar care să-mi amintească de gustul grădinii bunicii. Renunț dezamăgit și obosit, totodată, pentru că nimic din ceea ce aș fi dorit să am pe masă nu e de găsit și accept că lupta e pierdută. Mă întristez brusc amintindu-mi și de rudele, de prietenii ori colegii răpuși de o formă sau alta a celei mai parșive boli, după părerea mea, provocată, accentuată, accelerată de alimentația superchimizată: cancerul.
Și, ca o slabă consolare, care însă nu-mi va aduce înapoi rudele, prietenii, colegii răposați, atribui toată vina indivizilor cărora, de-a lungul anilor, nu le-a păsat de sănătatea poporului, cel care le-a dat o pâine alegându-i la fiecare patru ani. Cei pentru care a contat mai mult interesul de grup și mai puțin otrava din farurie, servită cu naturalețe pe oriunde pe post de bucate conforme cu legislația.
Florentin Radu
Lasă un răspuns