– 15 persoane au fost reținute pentru cercetări – în casele suspecților au fost găsite plase de tip monofilament și o armă cu aer comprimat, deținute ilegal
Ramona IONESCU
Efective importante de poliție au descins în locuințele mai multor persoane suspectate de braconaj piscicol. Cu autorizațiile de percheziție în mână, mascații au bătut la porțile a 13 case, unde aveau informații că locuiesc braconieri. 15 persoane cu vârste cuprinse între 20 și 62 de ani, toate din comuna Sascut, au fost intervievate, iar pe numele lor au fost întocmite dosare de cercetare penală. „În urma verificărilor efectuate la domiciliile suspecților – declară inspector principal Oana Năforniță, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – au fost identificate șapte motoare de barcă, cinci bărci pneumatice, cinci vâsle, nouă aparate electrice folosite pentru braconaj piscicol, 86 de plase monofilament, 14 plase din material textil și alte unelte de pescuit folosite de suspecți în vederea desfășurării activității de pescuit ilegal”.
Pistol deținut ilegal
Pe timpul controlului, mascații au găsit acasă la Daniel T., 32 de ani, o armă cu aer comprimat pentru care bărbatul nu avea autorizație legală. „Polițiștii fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitatate a provenienței armei cu aer comprimat. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că Gelu B., de 21 ani, este suspect și în cazul unui furt din locuință, comis în comuna Sascut”, a declarat Năforniță. Perchezițiile s-au finalizat odată cu întocmirea de dosare penale pe numele celor 15 persoane, aceștia fiind cercetați pentru deținere și folosire de plase de pescuit tip monofilament și deținere și folosire de unelte de pescuit fără autorizație. Alte două persoane sunt cercetate și pentru furt calificat și deținere ilegală de armă. Suspecții au fost duși la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor, iar bunurile găsite la domiciliile acestora au fost confiscate.
cetateanu' a zis
Pont la sigur….
Verificati in satul Itesti , com Itesti la fam. Bardasu Vasile_Itesti , Nelu Gorovei_Itesti, care saptamanal braconeaza si distribuie prin filiera sigura, in Serbanesti , la pretul de 8,00 lei/kg, peste ,cat s_ar hrani 10 familii. zilnic.Spargeti gasca din care se infrupta necuvenit seful de post de la Itesti , fostul primar Vasile Ciubotaru_Itesti , fam. Stefan Ilie din Ciumasi , fam. Tomozei Ioan din Ciumasi_tata hotilor , fam. Amoraritei Stefan din Ciumasi…Verificati , luati masuri drastice si apoi veniti cu un reportaj trasnet!!! Pe langa BRACONAJ…Ioan Tomozei din satul Ciumasi achizitioneaza cam tot ce se fura din imprejurimi…nu ar strica o ancheta specializata _real si o perchezitie la sange.Imi asum cele relatate si va stau la dispozitie_raspund la e_mail!