Justiția, ca un meci aranjat

Cătălina CHIFU

Mai mulți magistrați au fost condamnați sau trimiși în judecată, de câteva luni încoace, pentru fapte grave – abuz în serviciu, fals, trafic de influență etc. Să fie vorba oare de primenirea de primăvară? Nici nu știu dacă să mă bucur de această „curățenie” într-un domeniu atât de sensibil, sau să mă întristez gândindu-mă cât de mulți corupți au judecat soarta unor oameni și au dat verdicte, dictate de interese de tot felul.

Evident că judecătorii au tras după ei procurori, avocați, executori judecătorești. Sau invers. Și ei au trasat la un moment dat destinul unor nefericiți în direcția care le aducea mai multe foloase, lor, procurorilor care ar trebui să instrumenteze corect și obiectiv un dosar, lor, avocaților pe care-i plătim să ne apere, nu să ne îngroape mai tare, și lor, judecătorilor care ar trebui să facă dreptatea. Indiferent de funcția pe care o ocupă unul sau altul ori de coloratura politică. E o utopie să cred că justiția va fi vreodată aceeași pentru toți sau că noi vom fi egali în fața ei. Tranșantă, nepărtinitoare și pentru beizadeaua cu Mercedes, protectoare și pentru nenorocitul fără boi la căruță. Nu sunt cinică, sau poate că da, însă realitatea, evenimentele de zi cu zi, dosarele tot mai ciudate din instanță, sentințele halucinante ale unor magistrați nu conduc la concluzii optimiste.

Nu demult, un ofițer anticorupție a fost dojenit părintește de un judecător ușor impresionabil de funcții, grade și tot ce e legat de putere. Un judecător care scoate cărți pe bandă rulantă și le face cadou tuturor sus-pușilor, inclusiv la CSM. Un magistrat acuzat și el de înșelăciune și fals, cercetat an de an de CSM, dar păstrat totuși pe un post care, prin natura lui, hotărăște destine. Un judecător care pentru furt calificat a dat o simplă mustrare, recunoscând fără nicio jenă că în luarea deciziei a cântărit greu funcția ofițerului anticorupție. Vezi, Doamne, ăla flămându’ va fura și mâine când i se face din nou foame, dar cel cu uniformă mai are dreptul la o șansă. Când, de fapt, gradul pe care îl purta „anticoruptul” ar fi trebuit să-l tragă și mai tare în jos, tocmai din cauza meseriei și a pretențiilor și așteptărilor pe care le avem de la cei care ocupă funcții importante. Mustrare nu vor primi cu siguranță, părerea mea, trei amărâți care au eșuat lamentabil într-o tentativă de furt de bovine. Au și stat câteva zile în arest preventiv, decis tot la Judecătorie, instanța care l-a grațiat pe ofițerul (anti)corupt, până ce Tribunalul a hotărât că-i prea de tot și le-a dat drumul, să fie judecați în libertate.

Ghinionul lor e că nu au avut bani să-și angajeze un avocat care să-i sfătuiască să invoce depresia sau stresul de la locul de muncă sau de acasă, declanșatorul, se pare, al tentativelor de furt în rândul fițoșilor cu bani. Să nu uităm nici de aberanta decizie a instanței de a demola o casă, și nu un grajd, doar așa, pentru că poate. Nici nu m-aș putea gândi că sentința are vreo legătură cu funcția polițistului care are interes sau doar orgoliu rănit să vadă casa la pământ. Că tot veni vorba de orgolii. Aud adesea că în justiție, în general, sunt orgolii mari. Procurori care au ajuns judecători și îi carotează la greu pe avocați, avocați care au ajuns magistrați și le trag la picioare vechilor colegi, așa, din prietenie. E ca la meci. Cine încasează însă lovitura de grație? Și când se strigă blat?