„Pasarea de foc”

Distinsul dirijor italian Carlo Frajese a condus, joi seara, un concert de referinta pentru actuala stagiune simfonica a Filarmonicii „Mihail Jora”. Este un sef de orchestra cu rigoarea lui Herbert von Karajan, umorul lui Emanoil Elenescu si viziunea ampla a lui Sergiu Celibidache. Cu o energie greu de banuit la cei 81 de ani ai sai, Carlo Frajese extrage din masa instrumentala tot ccea ce revendica fiecare lucrare in parte, pentru a o infatisa in cel mai fidel si sugestiv aspect al ei. Sub bagheta sa se produc minuni sonore, in care viata e izbitor de intensa, iar ideile navalesc si se clarifica in puternice pulsiuni muzicale, precum cele din uverturile „Coriolan” de Beethoven sau „Romeo si Julieta” de Ceaikovski. Rezultata dintr-o serie complexa de miscari abil proportionate, interpretarea lui Frajese a pus in evidenta aspectele cele mai dramatice ale uverturilor, prin accentuarea contrastelor puternice dintre seva lor romantica si tumultul intunecat si represibil al intimplarilor cu epos dureros. Iubire si ura, nervi dezlantuiti si mila adinc omeneasca se insinueaza, navalesc sau izbucnesc dictate de o neinfrinta forta evocatoare.
Cu egala maiestrie au fost relevate aspectele marcat romantice din „Concertul in la minor pentru violoncel si orchestra”, de F. Schubert si G. Cassado. De fapt, Gaspar Cassado a reorchestrat sonata „Arpeggione” de Schubert, aceasta aparindu-ne cu totul reimprospatata, gratie infatisarii ei imbietoare, dezvaluita printr-o interpretare de elevata muzicalitate si o netagaduita expresivitate de catre violoncelistul Anton Niculescu. Acest delicat muzician s-a dovedit un interpret de talie cu totul neobisnuita, un virtuoz si un purist al instrumentului sau, capabil sa produca sonoritati ample, de adinca emotie.
Punctul culminant al concertului l-a constituit, insa, dinamica suita simfonica „Pasarea de foc” de Igor Stravinski, inspirata dintr-un vechi basm rusesc. Carlo Frajese a dirijat acest „poem” cu nebanuita tensiune si cu tot cortegiul lui de ritmuri implacabile, cu numeroasele-i rasturnari melodice si de tempo. Verva nuantata, sprintarele nascociri sonore, accentele sincere si exuberante au fost tesute cu iscusinta de dirijor, recompunindu-le intr-un tablou unitar de un pitoresc cuceritor. Conceptia avintata de largi si hotaritoare puteri de infaptuire, atit la dirijor cit si la intregul aparat simfonic, a produs indelungi si entuziaste ovatii din partea unui public cucerit de luminozitatea programului si excelenta redarii lui.

Vasile PRUTEANU