Consilierii locali băcăuani au aprobat asocierea municipiului cu județul Bacău pentru amenajarea spațiilor necesare funcționării Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Bacău. Aceste serviciu funcționează acum în incinta Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, în spații improprii, clădiri vechi care nu asigură spații necesare pentru garare și nici pentru activitățile personalului. O parte dintre spațiile administrative se află într-un imobil închiriat.
Serviciul Județean de Ambulanță este amplasat în centrul orașului, într-o zonă extrem de aglomerată care îngreunează mult plecarea autospecialelor la intervenții. Dispeceratul Unic Integrat reprezintă un complex de spații dotate cu tehnică de informatică și comunicații, în care își va desfășura activitatea personalul din cadrul tuturor instituțiilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență, de asigurare a ordinii și și siguranței publice și urgențelor medicale. Dacă reprezentanții tuturor serviciilor implicate s-ar afla la un loc cu centrul de intervenție s-ar permite o mai bună comunicare și intervenție între toți cei implicați. De aceea se impune construirea unui centru de conducere și intervenție SMURD care vizează modernizarea sistemului de comunicații pentru situații de urgență și dezvoltarea unui sistem de management informațional pentru situații de urgență având ca obiectiv principal îmbunătățirea capacității autorităților județene și locale de pregătire, reacție și refacere în urma dezastrelor naturale și nu numai.
Noua stație va fi amplasată pe un teren de aproape 9.000 mp, ce aparține domeniului public al municipiului Bacău, pe strada Milcov. Investiția se va realiza în comun cu instituția Consiliului Județean și de aceea s-a realizat parteneriatul, aprobat de altfel și de aleșii județeni.
Următorul pas va fi semnarea contractului dintre cele două părți care va ajunge și el pe masa consilierilor locali cât de curând. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns