Elevii băcăuani au discutat despre dreptul de vot

Redacția Ziarul de Bacău

edu.elev
Consiliul Județean al Elevilor Bacău a organizat ieri dezbaterea publică „Acest Parlament acordă drept de vot reprezentantului elevilor în CA”. Ea face parte dintr-o campanie națională intitulată „Cine votează?”. Evenimentul a avut loc în incinta Palatului Administrativ și la el au luat parte tineri și nu numai interesați de procedura electorală.

„Prin acest proiect vrem să aflăm opinia elevilor prin reprezentarea lor în Consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ preuniversitar – explică Bogdan Dumitriu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Bacău. Pe parcursul evenimentului, derulat la nivel național, participanții au luat parte la diverse sesiuni de formare coordonate de profesori formatori pe teme de leadership, luarea deciziilor, lucrul în echipă sau lobby”.

În cadrul activității au participat elevi din cadrul consiliilor școlare ale liceelor băcăuane, elevi care au conștientizat importanța acestei moțiuni și rolul pe care reprezentantul elevilor îl are în consiliul de administrație al unei instituții din învățământul preuniversitar. De asemenea, la acest eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor partenere și reprezentanți ai platformei suport a organizației elevilor, profesorii formatori. Pe baza Strategiei de Dezvoltare Organizațională, Consiliul Național al Elevilor, structura reprezentantivă a elevilor din România, urmărește obținerea dreptului de vot al reprezentanților elevilor în consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ preuniversitar, aceștia participând astfel în demersul luării deciziilor în comunitățile locale și exprimarea opiniilor tinerilor referitoare la diverse proiecte educaționale. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.