Ziua de 10 Mai, pierduta şi jefuita zi naţională a României, încununează trei semnificaţii istorice: în anul 1866 prinţul Carol a depus jurământul de credinţă poporului român; în 1877, principele Carol a declarat independenţa Principatelor Unite faţă de Poarta Otomană; în 1881 România a fost pusă pe harta Europei, Principatele Unite devenind Regatul României, ca o consecinţă a încoronării Principelui Carol şi instituirii cu rangul de Rege. După mai mult de jumătate de veac istoria şi-a rechemat oaspeţii la propria aniversare: Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta din București, cu prilejul zilei de 10 Mai.
Toate evenimentele regale sunt strălucitoare, cu un puls impetuos, aurite de propria natură. Amintirea grandioasei sărbători a Regalităţii, de la Palatul Elisabeta, rămâne pentru cei care au trăit-o nesfârşită şi intensă.
Oameni de valoare din fiecare comunitate, care s-au remarcat prin ceva în anul respectivului eveniment, oameni de cultură, de artă, sport şi ştiinţă, diplomaţi, demnitari, întreaga mass-media au fost oaspeţii Palatului Elisabeta. Anul acesta, Majestatea Sa Regele Mihai nu a fost prezent la Garden Party, aflându-se la Versoix, alături de Majestatea Sa Regina Ana. Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României, Principele Nicolae şi sora Sa, Principesa Karina, au fost în mijlocul mulţimii invitaţilor, acoperite de un soare care şi-a scăzut focul, coborând spre înserare şi vărsând peste grădina Palatului Elisabeta o lumină fuzionată în pasteluri galbene arămii, îmbrăţişate de umbrele arborilor mari în care abia izbucnitul frunziş strânge la sân răcoarea şi păsările.
Orchestra Reprezentativă a MApN a intonat Imnul Regal şi a susţinut un recital cu piese de popularitate, dintr-un repertoriu de promenadă. Un detaşament al Regimentului de Gardă şi Protocol „Mihai Viteazu” a participat la eveniment cu servicii de gardă şi gală, însufleţind decorul cu atmosfera, parfumul şi culoarea de paradă a Armatei Regale, încununate de glorie. Prezenţa încă de la intrarea pe aleea dinspre Palatul Elisabeta a unei cavalerii regale, a santineleor şi a ostaşilor purtători de ţinută şi armament de epocă şi de gală a făcut o rechemare în solemnitatea şi fastul festivităţilor militare de altădată. Artişti ai aerului, o escadrilă a „Iacărilor acrobaţi” a survolat spaţiul aerian de la Parcul Herăstrău la Arcul de Triumf, pe deasupra Palatului Elisabeta, într-un miting aviatic grandios şi fascinant. Din aer, piloţii au transmis prin staţii: „Majestate, aviatorii vă salută cu onor şi vă urează sănătate!”. Produsele prezentate de firmele furnizoare ale Casei Regale, oferite de un personal foarte serviabil, ca şi întregul personal al Casei Regale a României, prezent şi cu fină atenţie la dispoziţia oaspeţilor sunt baza făptuirii acestui eveniment grandios rar şi necomparabil decât cu sine, în anii trecuţi şi care vor urma.
Un mare număr de reprezentanţi ai Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) au participat la momentul desăvârşirii manifestărilor ceremoniale ale Zilei Regalităţii, Garden Party la Palatul Elisabeta. Este cu neputinţă de consemnat numele tuturor personalităţilor prezente la Garden Party de la Palatul Elisabeta. Pretutindeni, în vasta grădină încărcată de istorie se întâlneau oameni de valoare uniţi spiritualiceşte cu toată adunarea ceremonială, schimbând fiecare cu fiecare opinii, adrese, generozităţi, fotografiindu-se. Pretutindeni şi în orice moment, apăreau ochii, urechile şi surâsul doamnei Marilena Rotaru care cuprindeau, ascultau, vedeau totul în jur. Puteau fi văzuţi în mulţime preşedintele Emil Constantinescu, premierii Victor Ciorbea şi Călin Popescu Tăriceanu, Constantin Bălăceanu Stolnici, Stelian Tănase, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, maestrul Ştefan Câlţia, Titus Corlăţean, Daniel Constantin, Leonard Orban, Theodor Paleologu, Andrei Chiliman, Margareta Pâslaru, Jolt Kerestelly, Marina Voica, Alina Sorescu, Grupul Divertis, Liviu Mihaiu, prof. dr. Monica Pop, Cristian Ţopescu, Gheorghe Hagi…
Ziarul de Bacău a fost reprezentat la Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta de redactorul șef, Aurelian Chiscop. Împreună cu redactorul şef Aurelian Chiscop, am oferit Familiei Regale a României, alăturat urărilor de sănătate şi mărturisirii de iubire pentru Majestatea Sa Regina Ana, un dar din partea pictorului naiv Ioan Măric: pliante, cărţi care îl evocă, şi un tablou, mesager al bacăuanilor iubitori şi sprijinitori ai valorilor Familiei Regale a României. Am oferit, de asemenea, câteva exemplare ale ultimei ediţii a Ziarului de Bacău, care publică un articol amplu despre însemnătatea zilei de 10 Mai, semnat Aurel V. Zgheran, şi un pliant care ilustrează evenimentele culturale coincidente cu ziua de 10 Mai ale Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Ardent şi rafinat, evenimentul a fost elegant şi demn, răzbătut din tradiţia şi cultura Casei Regale a României, drept model de civilizaţie a ceremonialului şi bucuriei sărbătoreşti, ancorat pe Ziua Naţională.
Aurel V. Zgheran
info a zis
http://infoinsider.ro/1001-scrisori/ziua-regelui-maraton-regal-si-petrecere-cu-vip-uri-la-palatul-elisabeta-din-bucuresti/