Le auzim în fiecare duminică și zi de sărbătoare. Pe unii îi anunță că este bine să fie prezenți în biserici, la rugăciune. Altora le tulbură tihna somnului. Pe străzi când răsună, oamenii își fac evlavios semnul crucii. Sunetul și rezonanța lor sunt inconfundabile.
Altdată anunțau pericolele. Nu de puține ori sunt folosite pentru a alunga furtunile și vremea rea. Așa cum spunea un proverb latin: cheamă pe cei vii, plîng pe cei morți și alungă fulgerele. O biserică fără clopot pare un profet fără limbă. Parte componentă din istoria zbuciumată și tradiția creștinătății răsăritene, clopotul anunță începutul și sfârșitul Sfintei Liturghii, vestește moartea și slujba înmormântării. Clopotele se trag la anumite răstimpuri ca să vestească credincioșilor că unul dintre ei a plecat și îi îndeamnă să se roage pentru el. Glasul clopotului mai simbolizează trâmbița cu care îngerul va vesti sfârșitul lumii și învierea morților pentru dreapta judecată.
În noaptea Învierii sunetul clopotului are o demnitate solemnă și triumfătoare chemând pe credincioși la bucuria universală a înfrângerii morții. În Bacău, târg medieval prin excelență, unde ortodoxia este atestată documentar din vremea lui Ștefan cel Mare și chiar mai devreme, dangătul celor mai vechi clopote s-au stins în negura vremurilor. La biserica „Sfântul Nicolae”, zidită între anii 1848-1850 prin subscripție publică și prin stăruințele căminarului Cristea și a protopopului Ioan Enache Petrovici, clopotul actual datează din anul 1935 și este realizat din topirea primului clopot care a fost sfințit la 29 iunie 1848. Oricum are un sunet deosebit.
La biserica „Buna Vestire” din cartierul Bistrița Lac, ridicată în anul 1820, dar refăcut și finalizată în 1882, inscripția din jurul clopotului mare este cu caractere chirilice și vorbește, așa cum este firesc, despre generosul sponsor al acestei inițiative. „Acest clopot s-au făcut cu cheltuiala dumisale postelnicului Alecu Krupeischi Căpoteanu și s-au dăruit sf. biserici cu hramul Buna Vestire din orașul Bacău spre vecinica sa pomenire unde este poporul său. 1855 Gecosem Bei Leontine Gottschling din Kronstadt 1855”. Alături un clopot mai noi pe care este scris anul 1915.
Vom mai auzi clopotele chiar dacă nu ating dimensiunile celui de la Putna sau Sihăstria. Mai mici, mai modeste, decât ale înaintașilor noștri, mai bat pentru urechile celor ce vor să aibă urechi de auzit. Și toți vor ști că există biserici și chemare spre sfințenie într-o viață devenit din ce în ce mai scurtă.
Lasă un răspuns