~2 min lectură 0 comentarii

Altarul de vară al mănăstirii Hadâmbu, sfințit de episcopul Ioachim Băcăuanul

Redacția Ziarul de Bacău

relig4
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a sfințit în vinerea luminată altarul de vară al Mănăstirii Hadâmbu. Sfântul lăcaș a fost ridicat între anii 1994-1995. Lăcașul de închinăciune, pictat de pictorul Dan Gogu din București, este locul unde pe timpul verii, atunci când vremea este frumoasă, se oficiază Sfânta Liturghie, dar și alte slujbe ale Bisericii.

Din soborul slujitorilor au făcut parte părinți stareți și preoți parohi din toată Mitropolia Moldovei și Bucovinei. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, PS Ioachim Băcăuanul a apreciat că Mănăstirea Hadâmbu strălucește ca o oază de har și de binecuvântare pentru cei care vin să se roage cu multă credință. În același timp, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului și Bacăului a subliniat că în cadrul slujbei preoții și credincioșii și-au amintit de mesajul Învierii. „Acum 2000 de ani, fiecare dintre noi cei botezați, am primit un mandat.

Noi Îl căutăm pe Hristos Cel Înviat, pe care îl recunoaștem prin semnele dragostei Sale. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate astăzi, Hristos a venit în chip tainic și nu personal. Pâinea euharistică este semnul prezenței reale și substanțiale a lui Hristos. Învierea lui Hristos nu se demonstrează cu argumente raționale”, a spus PS Ioachim Băcăuanul, care i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să fie făclierii luminii și apărătorii valorilor credinței noastre strămoșești

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.