„Dragobetele saruta fetele” este o zicala pe care feciorii o spuneau in trecut in satele românesti, intr-o zi intre 24 si 1 martie, de Dragobete, sarbatoare care marca venirea primaverii. „Dragobetele, spune Feodosia Rotaru, sefa Sectiei de Etnografie a Complexului Muzeal «Iulian Antonescu», este echivalentul acelui Cupidon de la romani, al Erosului de la greci si al Navalnicului, personificarea dragostei patimase in mitologia româneasca. Dragobetele era fiul babei Dochia, insa, in opozitie cu mama sa, un personaj pozitiv, purtator al dragostei si al bunei dispozitii. Inainte se pastra cu sfintenie, pentru ca sarbatoarea avea semnificatii apotropaice (superstitia apararii impotriva duhurilor rele – n.r.). Batrinii credeau ca, daca se respecta, familia va fi ferita de boli. Mama povestea ca acum 70 – 80 de ani se pastra si la noi in Moldova”. Dragobetele se mai numeste si „cap de primavara”, fiind de fapt un prag intre iarna si primavara. Se considera, de asemenea, ca este ziua in care se imperecheaza pasarile, cele care nu reuseau, nu mai faceau pui in acel an. In ziua de Dragobete, fetele si feciorii ieseau la padure, chiuind, pentru a culege primele flori de primavara. Baietii strigau «Dragobetele saruta fetele» si alergau copilele prin padure pentru un sarut, care era un legamint pentru o relatie de viitor. Un alt obicei legat de aceasta sarbatoare era ca feciorii sa faca leagane in copaci pentru fetele care le erau dragi. Dragobetii erau feciorii cuprinsi de focul dragostei sau mugurii pe care fetele le culegeau de pe crengile copacilor. Tot in ziua de Dragobete, femeile tinere isi faceau rezerve de apa din zapada topita. Se spunea ca aceasta apa facea tenul frumos. Iar batrinii scoteau de Dragobete radacina de spint, folosit in medicina populara. Spintul era bun pentru raceala, pentru degeraturi sau pentru vindecarea de viermi intestinali sau dureri de stomac. Radacina aceasta era de asemenea folosita pentru vindecarea animalelor de galbeaza, dalac sau riie. Oricit de frumoase ar fi aceste obiceiuri, in ochiul contemporanului par cel putin anacronice, iar poezia Dragobetelui românesc paleste in fata puterii cu care mai ales comerciantii promoveaza sarbatoarea Sfintului Valentin.
Lasă un răspuns