Doi romani au fost împuscati în orasul San Sebastian. Informatiile despre nefericita întimplare s-au batut oarecum cap în cap. Fie s-a spus ca spaniolul i-a angajat pentru o treaba pe romani, i-a platit si ei nu s-au achitat de datorie, fie s-a spus ca, dimpotriva, romanii si-au facut munca, n-au fost platiti si pe deasupra au mai fost si împuscati. De fapt nici nu conteaza cum a fost si cu atit mai putin cine e vinovat. Intimplarea nu demonstreaza faptul ca lumea occidentala ar fi necivilizata, brutala, barbara. Ci, din pacate, cu totul altceva. Ca renumele „romanilor” a atins cote maxime în toata lumea, dar nu în sens pozitiv, asa cum ne-am fi dorit si cum ne descriau, pe vremuri, calatorii în Tarile Romane, spunind ca sintem un neam de oameni frumosi, veseli, ospitalieri si buni gospodari. De fapt, noi asa sintem, dar acei „romani” pusi de mine în ghilimele si care au ajuns, prin jocul sortilor, sa ne fie ambasadori, nu sint. Stirile ca acestia jefuiesc, violeaza si ucid au cutremurat lumea. Intimplarile din Italia din ultima vreme, cele din Spania, au creat un curent de opinie defavorabil pina la nevroza. Si în oala cu „romani”, sint pusi toti romanii. Fara distinctie, pentru ca mintea cetateanului simplu, fie ca este el occidental, nu mai face deosebire între grupurile delicvente de cetateni ai Romaniei care ne întineaza numele si ceilalti romani, care formeaza un popor, o natiune. Intimplarea petrecuta în orasul spaniol San Sebastian arata cum nu se poate mai clar ca faima proasta a „romanilor” i-a dus pe occidentali la nevroza. Nu te apuci, altfel, sa împusti niste oameni, în mijlocul strazii, oricit de serioasa problema ar fi la mijloc. Adevarata problema, însa, e una ce tine de pierderea controlului. Pe de o parte, institutiile competente ce ar trebui sa trieze romanii care ies sa munceasca afara, nu gasesc solvabilitate problemei. Traim într-o democratie si fiecare om îsi cunoaste si îsi revendica drepturile. Nenorocirea este ca, mai toti îsi cunosc drepturile, dar între acestia sint unii, nu multi, însa extrem de vizibili, care nu stiu ca într-o democratie oamenii au nu doar drepturi, ci si obligatii. Ei nu îsi cunosc si nu îsi respecta nici obligatiile de cetateni romani, nici obligatiile de imigranti în tarile în care merg, dar, mai mult ca sigur, nu îsi respecta macar obligatiile familiale, desi, cum se spune, camasa ti-e mai aproape de piele. Consecinta: oameni nevinovati ajung sa sufere din pricina lor. Spaniolul ce i-a împuscat pe cei doi romani e vinovat pentru ca a apasat pe tragaci, dar arma i-a fost pusa în mina de acesti „romani” în ghilimele, care nu au scrupule, buna credinta, bune moravuri. Pe de alta parte, daca institutiile noastre nu pot rezolva problema, se vede limpede ca nici occidentalii nu au o solutie viabila. A împusca în prima strada niste oameni, e un semn de mare slabiciune, de pierdere a controlului. Pe spaniolul ce avut tentativa de omucidere, nu-l va putea condamna un tribunal din Romania, pentru ca nu este cetatean roman. Dar îsi va primi pedeapsa, fara doar si poate, de la un tribunal spaniol. Insa noi… tribunalele noastre, îi condamnam pe cei care fac jafuri, violuri si crime în occident? Nu prea. Si lasam tot pe occidentali sa se ocupe de ei si rasuflam usurati. Totul e cum nu se poate mai bine. Sau, cel, putin, asa pare. Ne aratam si noi slabiciunea, însa într-un alt fel decit occidentalii. Slabiciunea noastra se numeste nepasare. Si ce mi se pare mai grav este ca, atunci cind cineva ia apararea natiei romane, se întelege, implicit, ca ia si apararea delicventilor „romani”. Or, ar trebui sa ne separam ferm îi apara pe acestia. Sa ne aparam, ca tara, doar cetatenii ce ajung victime pe undeva, din cine stie ce motive. Nu si pe aceia care fac victime. Ei ar trebui pedepsiti. Iar asta, cu fermitate, nelasind ca pedeapsa s-o primeasca de la straini. Pentru ca de-o primesc de la ei, strainii îsi vor spune ca sintem slabi, neputinciosi. Pe cei care lezeaza omenia, statul roman ar trebui sa-i aduca acasa. Sa-i smulga strainilor. Iar asta, pentru a-i pedepsi exemplar. Ca sa aratam tuturor, pe de o parte, fermitate, pe de alta, ca ne desolidarizam de actele lor inumane.
Dan PERSA
Lasă un răspuns