~2 min lectură 0 comentarii

Prefectul s-a întâlnit cu liderii poștașilor

Redacția Ziarul de Bacău

even.posta

Prefectul Claudiu Șerban a avut vineri o întâlnire cu reprezentantul Companiei Naționale de Poștă și liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din județul Bacău, Elena Chelaru și Sorin Șova. Discuțiile purtate au evidențiat faptul că, în județul Bacău, activitatea lucrătorilor de poștă nu a fost întreruptă însă, din motive tehnice cauzate de managementul general al parcului auto al Companiei Naționale de Poștă, nu au fost realizate schimburile de expediții, incluzând plata pensiilor către beneficiari în aproximativ 20 de localități ale județului în data de 14 mai 2013, această situație fiind remediată în cursul zilei următoare. „În acest moment nu sunt disfuncții în activitatea lucrătorilor de poștă din județul Bacău, potrivit afirmațiilor șefului Oficiului Județean de Poștă Elena Chelaru – a declarat Carmen Cioltan, director de Cancelarie la Prefectura Bacău. Prefectul Claudiu Șerban a solicitat ca, pe viitor, să nu mai fie asemenea situații, astfel încât băcăuanii să își primească pensiile și celelalte drepturi bănești la timp și a primit asigurări de la reprezentantul Companiei de Poștă Elena Chelaru și liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali Sorin Șova că, începând din luna iunie, nu vor mai fi probleme”. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.