Săptămâna trecută, Bacăul a fost vizitat de Alteța Sa Regală Nicolae, Principe al României. Un tânăr distins, de 28 de ani, școlit în Occident, pe umerii căruia, însă, stă acum responsabilitatea revitalizării Casei Regale a României. L-am întâlnit, prima oară, în 1992, când a sosit în țară alături de bunicul său. Atunci am avut șansa să fiu printre foarte puținii jurnaliști din provincie care au obținut un interviu exclusiv cu Maiestatea Sa, la Mânăstirea Putna.
Era o perioadă în care, dacă te arătai doar îngăduitor (nu partizan!) în raport cu monarhia constituțională, riscai corecții administrative la locul de muncă și înjurături pe stradă de la exponenții vigilentei clase revoluționar-proletare. În 1992, copilul de șapte ani care saluta, neștiutor, mulțimea, nu vorbea românește, venea din liniștita și ordonata Elveție și încă nu înțelegea entuziasmul celor peste un milion de români veniți în Piața Universității la întâlnirea cu Regele lor. Astăzi, fostul Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills (fiul profesorului dr. Robin Medforth-Mills și al Principesei Elena, a doua fiică a Regelui Mihai I), a devenit, prin Decret Regal, Principele Nicolae. De aproape doi ani s-a stabilit în România, a preluat o serie de responsabilități în cadrul Casei Regale și nu refuză ideea de a deveni monarh. Însă numai prin voința poporului român, liber exprimată!
Alteța Sa Nicolae este vărul Prințului Charles, se înrudește cu Regina Victoria, are legături de sânge cu marile case regale ale Europei, are ascendență inclusiv în familia marilor țari ai Rusiei, iar pe linie maternă, prin bunica sa, este descendent al lui Irimia Movilă, fostul Domn al Moldovei. Toată această genealogie stă la baza propunerii istoricului Neagu Djuvara de a fi desemnat Prințul Nicolae moștenitor al Tronului Țării. Ar fi posibil un asemenea eveniment? Mulți spun că „vremea regilor a trecut”… Probabil că așa au învățat de la sovietici. În fapt, Europa prosperă începe (și, pe alocuri, se termină…) cu statele care sunt monarhii constituționale. Experimentul „democrației originale” din România post-decembristă, după aproape un sfert de secol, a eșuat lamentabil într-o mare de corupție și mitocănie. Fel de fel de parveniți au ajuns în fruntea țării, lipsa de educație a devenit merit și „avantaj” pentru promovarea în sferele puterii republicane, iar țațele se isterizează de la tribuna Parlamentului. Poate a venit timpul pentru ca românii să aleagă o altă cale. Se discută despre o nouă Constituție.
De ce n-am face, mai întâi, un referendum pentru stabilirea formei de guvernământ. Apoi, „specialiștii” pot să vadă cum ne regionalizăm, câți aleși mai lăsăm și câtă suveranitate cedăm către Uniunea Europeană. Normal ar fi să începem cu începutul! În anii ’90 nu era posibil să-i întrebi pe oameni dacă vor să trăiască într-un Regat. Acum sunt alte generații, iar românii au experimentat toate nenorocirile. Cred că vor ști să aleagă ce este mai bine pentru ei. O eventuală reinstaurare a Monarhiei Constituționale prin vointa poporului (referendum) n-ar fi ceva nemaivăzut. Spania a revenit la Monarhie după aproape 50 de ani de republică militaro-fascistă. Alegerea s-a dovedit benefică și social, și economic. Pe noi cine ne oprește? Cine se teme de ordinea seculară a Monarhiei? Cine se teme de Istoria imuabilă și de voința poporului responsabil? Sunt întrebări care și-ar găsi răspunsurile în rezultatul unui referendum cu adevărat util acestei nații.
Ștefan RADU
Lasă un răspuns