Dupa ce antrenorul de la sectia de aeromodele, un batrin de 74 de ani, a fost amendat si a ratat cu putin un dosar penal pentru detinerea de substante explozive – de fapt trei motorase de racheta – vasnicele noastre autoritati au mai dat o lovitura de moarte terorismului mondial: au desfiintat muzeul Scolii din Corbasca.
Pirotehnistii au descoperit in muzeul scolii una bucata proiectil 100 mm fara incarcatura si fara focos; sapte tuburi de cartus de calibrul 30 mm fara incarcatura, 14 tuburi de cartus de 7,92 si doua de 14,5 fara incarcatura, una bucata corp grenada defensiva fara focos si fara incarcatura.
Pe româneste, niste bucati tapene de fier, golite de orice substanta exploziva si care nu ar fi bubuit in vecii vecilor pentru ca nu aveau cum. Si care erau la fel de periculoase ca si tunurile care vegheaza monumentele eroilor prin comunele judetului.
Dupa operatiunea de la Corbasca, Osama bin Laden a anuntat ca-si anuleaza toate atentatele programate luna viitoare pe motiv ca a ramas fara munitie. Si ca va incerca sa adune praful de pusca de la airbag-urile masinilor. Asta pina nu incep autoritatile sa amendeze si soferii care au autovehicul dotat cu asa ceva.
mimi a zis
Asa cum comentam in legatura cu succesul formidabil in anihilarea teroristului Zaharioaie ,citim cu mandrie patriotica despre noi asemenea fapte de bravura a vajnicilor aparatori aisigurantei nationale. Pe cand se vor lua la control bastoanele batranilor, ale orbilor si potentialele surse din acadelele copiilor?