~2 min lectură 1 comentariu

Tir cu arcul, Cupa Europei (juniori și cadeți)

Redacția Ziarul de Bacău

Mai avem de tras.

sport.arc

La Ljubljana, în Slovenia, s-a desfășurat Cupa Europeană juniori și cadeți. Au participat 250 de sportivi din 26 de țări, România fiind reprezentată la cadeți-fete de două arcașe de la CSM 2010 Bacău: Maria Vlad si Adina Mihalache. Cupa Europeană a fost rezervată sportivilor între 15 și 17 ani, iar cele două băcăuance au fost mezinele competiției. Maria Vlad (15 ani) s-a clasat pe locul 17-32, în timp ce Adina Mihalache (14 ani) pe 33-42.
În calificări, Maria a tras 1222 de puncte, ocupând locul 29, iar Adina a totalizat 1208 puncte, care au plasat-o pe 32. Cele două au întâlnit în primul tur reprezentatntele Cehiei. Adina Mihalache a pierdut meciul la o diferență de 1 punct, în timp ce Maria Vlad s-a calificat în faza următoare, unde a dat peste campioana Rusiei, Valeria Mylnikova, o sportivă de 17 ani. Plusul de experiență al rusoaicei a făcut diferența, iar Maria s-a consolat cu faptul că a fost eliminată de cea care avea să cucereasca medalia de argint. Etapa de la Ljubljana a fost câștigată de Ucraina, urmată de Rusia și Italia.
„CSM Bacău 2010 a investit foarte mult, material și moral, într-un sport căruia nu multă lume îi dă importanță. Am preluat câțiva sportivi care în afară de ambiție nu aveau nimic. Le-am creat condiții pentru antrenament și am asigurat dotarea necesară desfășurării acestora. Bine-nțeles că oricând este loc de mai bine. Dar să nu uităm că sunt cluburi bine cotate în România care se antrenează printre blocuri. Concursul de la Lublijana ne-a aratat că mai avem mult de munca, foarte mult” – a declarat Gabriel Lupu, directorul CSM Bacau 2010.
Următoarea etapă de Cupa Europeană va avea loc la București, în perioada 15-20 iulie.

(www.csmbacau2010.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    mihaela
    23 mai 2013, 12:33
    0

    felicitari fetelor si antrenorilor

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.