Seara cu recital la pian, arta bruta si vin frantuzesc, la Centrul de Cultura si Arte „George Apostu”. Institutia bacauana invita astazi, de la ora 17.00, la derularea unui proiect inedit, realizat in colaborare cu Asociatia „Art en Marche”, din Paris, sub genericul „Via si vinul”. Evenimentul se va deschide cu un recital de pian la patru miini, sustinut de Ozana Kalmuski – Zarea si Mihaela Spiridon (Duo „Capricio”), care vor interpreta lucrari de W. A. Mozart, Friederich Kuhlau si Carl Maria von Weber. Momentul muzical va fi urmat de vernisajul expozitiei „Via si vinul”, ce cuprinde lucrari realizate de artisti francezi si români, promotori ai Artei Brute si ai Noii Figuratii. „Paralele cu arta oficiala, fondata pe principiile academice ale Renasterii italiene, o creatie autodidactica exista dintotdeauna in Occident. Multa vreme ignorata, ea tinde sa fie astazi recunoscuta. Aceste desene, aceste picturi si sculpturi in afara normelor consacrate contrazic definitia operei de arta”, defineste acest fenomen teoriticianul Francoise Monnin, in lucrarea „L’Art brut”. Operele artistilor francezi aduse in Bacau fac parte din colectia personala a profesorului de sculptura Luis Marcel, fondator al Galeriei „Des 4 coins”, reprezentant al Muzeului „L’Art en marche”, din Lapalisse, Franta. Despre expozitia bacauana vor vorbi in aceasta seara criticul de arta Valentin Ciuca si Laurentiu Dimisca, artist plastic integrat de critica franceza de specialitate in fenomenul artei brute.
Lasă un răspuns