~2 min lectură 0 comentarii

Vara aceasta va începe modernizarea Stadionului Municipal

Redacția Ziarul de Bacău

SONY DSC

– decizia a fost fundamentată de acordul FRF de aloca 150.000 de euro pentru refacerea suprafeței de joc, iar FRA va face proiectul pentru pista de atletism

Ștefan POPA

Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, a anunțat miercuri, 22 mai, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” din Bacău, că în acestă vară vor începe lucrările de reabilitare și modernizare la Stadionul Municipal. Acesta s-a aflat, până pe 1 ianuarie 2013, în administrarea Asociației FCM Bacău, care l-a avut în concesiune timp de 15 ani.

Decizia de a se face investiții în modernizare a avut la bază acordul cu Federația Română de Fotbal (FRF), care a alocat aproape 150.000 de euro pentru refacerea suprafeței de joc, urmând ca restul lucrărilor să fie suportate de la bugetul local. „Am luat decizia ca, până vom avea surse de finanțare pentru construcția unui nou stadion numai pentru fotbal, să reabilităm și să modernizăm actualul stadion – explică edilul municipiului Bacău. Am avut o întâlnire cu conducerea Federației Române de Atletism, care ne-a asigurat că se va ocupa de proiectul și documentația pentru modernizarea pistei de atletism. Vrem să oferim toate condițiile ca aici să se poată desfășura competiții naționale, dar și internaționale. Nu avem încă un calcul precis, dar estimăm că modernizarea va costa undeva la 2,5 – 3 milioane de euro. Ne dorim să începem lucrările în acestă vară, deoarece FRF ne-a alocat bani pentru modernizarea suprafeței de joc”.

Romeo Stavarache a mai adăugat că lucrările vor presupune reparații la structura stadionului, înlocuirea scaunelor, modernizarea vestiarelor și o nouă clădire pentru vestiarul de atletism, locuri de parcare, înlocuirea gazonului, echiparea cu instalații de drenaj, încălzire și irigații și toate dotările necesare pentru ca stadionul să fie competitiv din toate punctele de vedere. Lucrările ar urma să dureze doi ani.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.