~3 min lectură 0 comentarii

Încep înscrierile pentru viitorii agenți de penitenciare

Redacția Ziarul de Bacău

fd.admitere

– candidații admiși trebuie să accepte interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți cetățenești, conform statutului funcționarilor publici cu statut special

Ramona IONESCU

Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a deschis seria înscrierilor pentru sesiunea 2013. Sunt scoase la concurs 200 de locuri, din care 170 pentru bărbați și doar 30 de locuri sunt destinate femeilor. „Se pot înscrie în concurs absolvenții de liceu, cu vârsta maximă de 35 ani – declară inspector de penitenciare Silvia Vătavu, purtător de cuvânt la SNPAP Târgu Ocna.

Înscrierile se fac până pe 2 august 2013, la sediul unităților penitenciare din țară, subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor”. Concursul de admitere în SNPAP, sesiunea 2013, se organizează și se desfășoară în condițiile stabilite prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1558/C/2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 535 din 3 august 2009, cu modificările și completările ulterioare. Viitorii candidați trebuie să aibă cetățenia română și domiciliul în România, să cunoască limba română scris și vorbit, să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să fie declarați „apt” din punct de vedere medical și psihologic, să nu fi avut condamnări sau abateri disciplinare.

Bărbații trebuie să aibă minimum 1,70 metri înălțime, iar femeile 1,65 metri. Deloc de neglijat este faptul că cei admiși trebuie să accepte interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți cetățenești prevăzute de Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată. Concursul de admitere se desfășoară în două etape, respectiv, proba eliminatorie și probele de verificare a cunoștințelor teoretice. Cei care trec de contravizita medicală și de verificarea aptitudinilor fizice, intră la scris. Candidații vor avea de dat o lucrare scrisă la „Limba română” și un test la „Istoria românilor”.

Tematica și bibliografia pentru probele scrise la concursul de admitere în Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna este stabilită prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Relații suplimentare se pot obține accesând pagina de internet a Administrației Naționale a Penitenciarelor, www.anp.gov.ro, a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.