Primarul Romeo Stavarache a vizitat vineri șantierul și a anunțat că s-a rezolvat problema deblocării banilor pentru constructor. În perioada următoare va avea loc licitația pentru estacada cu utilități de la podul Trebeș.
Ștefan POPA
Lucrările la pasarela supraterană Mărgineni sunt în grafic. Muncitorii lucrează acum la pilele podului, la grinzile care au fost date jos, la rampe și la supralărgire. Primarul Romeo Stavarache, însoțit de viceprimarul Mihai Șuștac s-au deplasat ieri la fața locului să vadă stadiul lucrărilor. Au fost întâmpinați de Viorel Rusu, administratorul firmei Conextrust, cea care împreună cu alte societăți și-au adjudecat lucrarea în urma licitație. „Este a doua ședință între executivul Primăriei Bacău și constructorul – a declarat primarul municipiului Bacău. Am avut o discuție pe marginea execuției lucrărilor la pasarela Mărgineni și la Calea Moinești. Suntem în grafic cu lucrările, dar au fost probleme legate de decontarea facturilor către executant, create de legislație. Până acum aproape o lună nu se puteau face decontări pentru ceea ce se factura. Acum se încheie factura, plata se face de Ministerul de Finanțe, fiind vorba de sume mari, care, la rândul lui își va deconta sumele de la POR. Astfel, constructorul își poate achiziționa materialele de care are nevoie, nemaifiind nevoie să aștepte”.
Atât reprezentanții Primăriei cât și cei ai firmei și-au pus speranța ca până la prima ninsoare să fie turnat asfaltul peste pod, astfel încăt acesta să fie redeschis circulației rutiere. În perioada imediat următoare se va scoate la licitație transportul conductelor de utilități care traversează pârâul Trebeș, pentru că aceste lucrări nu s-au încadrat la capitolul lucrări eligibile contractate pe bani europeni. „Suntem în grafic cu lucrările – a declarat Viorel Rusu. Singurele probleme, care sperăm că se vor rezolva cât mai rapid, sunt cauzate de avizele pe care trebuie să le dea E.On pentru mutarea rețelelor. Noi nu putem interveni fără aceste avize și fără să știm exact pe unde au rețelele, să nu riscăm să lăsăm o parte din oraș fără energie electrică”.
Lasă un răspuns