~2 min lectură 0 comentarii

Inaugurarea și sfințirea Centrului de zi „Dominic Savio”

Redacția Ziarul de Bacău

Peste 100 de băcăuani au participat vineri la inaugurarea și sfințirea Centrului de zi „Dominic Savio” din cadrul Fundației „Sfântul Ioan Bosco” din Bacău.

even.bosco1

Momentul inaugural a beneficiat de prezența unor oaspeți ai Bisericii Catolice veniți din Italia, precum și a Preasfințitului Cornel Damian, episcop de București, care de altfel a și oficiat slujba din debutul evenimentului de la Parohia Romano-Catolică „Fericitul Ieremia”, din cartierul Nord. Le-au fost alături și alți preoți din Congregația Salesiană din Constanța și Chișinău, preoți din zona Bacăului, educatori, profesori și animatori socio-educativi, voluntari în cadrul centrului, părinți și copii beneficiari ai serviciilor centrului de zi. „Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să finalizăm această construcție pentru copii și tineri – a declarat Venceslau Grosu, președintele Fundației „Sfântul Ioan Bosco”. O casă, o construcție nu crește din pământ. Puteam s-o udăm, puteam face orice, dar n-a crescut. A fost nevoie de ajutorul venit din partea multor persoane cărora trebuie să le mulțumesc, pornind de la arhitecți și proiectanți, până la constructori, voluntari, personalul nostru etc.”.

Cofinanțat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională și bugetul de stat, Centrul de zi „Dominic Savio” oferă servicii de incluziune socială pentru copiii și tinerii defavorizați din municipiul Bacău în vederea prevenirii abandonului școlar și a situațiilor de risc de marginalizare socială. În cadrul Centrului de zi, copiii de 7-14 ani beneficiază de activități educaționale (asistență în pregătirea temelor, lectură și educație morală și civică), activități recreative (muzică, dans, teatru, pictură), consiliere psihologică, asistență socială si de o curte reamenajată destinată activităților în aer liber. Totodată, aici, tinerii beneficiază de servicii specializate de consiliere, orientare și formare profesională. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.