Theodor Stolojan va deschide lista candidatilor Partidului Democrat-Liberal (PD-L) pentru Parlamentul European (PE). Conform unor informatii obtinute de jurnalistiirr din mass media centrala, actualii reprezentanti ai PD-L in PE, cu citeva mici exceptii, detin prima sansa sa fie desemnati de partid pentru un nou mandat de europarlamentar. Depunerea candidaturilor pentru a fi analizate de o comisie a PD-L se va face pina miine, iar lista definitiva va fi facuta publica pe 23 martie.
Theodor Stolojan si-a facut loc in mintea mea, poate si in ale altora dintre noi, drept vesnicul candidat la o functie care dispare din peisaj imediat ce incep lupta politica sau negocierile. S-a retras din cursa pentru presedintie, in 2004, pe motiv de… „draga Stolo”, ca mare lucru nu am inteles din ce a balmajit atunci.
In 2008, a facut baie in mare, cu pantofi sport in picioare, sa vada jurnalistii si electoratul ce viril este posibilul viitor prim-ministru, apoi, cind sa fie inscaunat premier al „noului FSN”, s-a retras, iarasi, in carapace, tot fara nici o explicatie demna de a fi luata in seama.
Acum, PD-L scoate in frunte aceeasi „testoasa” – dar nu „ninja”, precum cele din desenele animate – care apare si dispare cind te astepti mai putin. Daca strategia domnului Stolojan este „un pas inainte si cit de multi inapoi”, care ar fi motivul pentru care am vota o lista pe care i se regaseste numele?!
Lasă un răspuns