Elena Udrea este considerata a fi cel mai prost ministru din Guvernul Boc, iar nota medie acordata de cetateni presedintelui Traian Basescu pentru prestatia sa in acest mandat este 6,66 (cred ca unele dintre fetele bisericesti vor sari in sus auzind-o, cum au facut si in cazul pasapoartelor biometrice, decretate, pe motiv de 666, unelte ale satanei).
In campania electorala, Emil Boc a afirmat ca salariile profesorilor vor fi majorate din prima zi de guvernare. Nu s-a intimplat asa, pe motiv de lipsa de fonduri, dupa cum stim, iar aproape 90 la suta dintre romani cred ca premierul actual trebuia sa cunoasca situatia reala din Romania, sa nu promita cai verzi pe pereti si, daca tot a facut-o, trei sferturi dintre noi sint de parere ca trebuia sa-si tina cuvintul dat. Romanii care cred ca actualul guvern nu va putea stopa inflatia sau rezolva problemele crizei sint de doua-trei ori mai multi decit cei care dau credit cabinetului Boc.
Datele si concluziile de mai sus le puteti lectura, alaturi de multe altele, in „Barometrul Politic National”, realizat de Biroul de Cercetari Sociale, in perioada 1 – 10 februarie 2009, pe un esantion de 1.347 de persoane majore, sondaj de opinie cu o marja de eroare de plus/minus 2,7%.
Lasă un răspuns