Zeci de vizitatori s-au perindat sâmbăta trecută, de Ziua Copilului, pe laTârgul Vintage „Copiii și noi”. Organizat pentru a treia oară consecutiv de către Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP) Bacău, de data aceasta în parteneriat cu Școala cu clasele I-VIII „Mihai Sadoveanu” exact în curtea instituției, și cu sprijinul Asociației Sindrom Down Bacău, evenimentul s-a bucurat de un neașteptat succes.
Astfel, peste 100 de copii de la șase unități de învățământ, ajutați de voluntari ai mai multor ONG-uri și însoțiți de cadre didactice, le-au arătat oamenilor mari că, prin gestul lor, pot ajuta micuți din familii sărace. Pentru câteva ore, toții participanții, de la mic la mare, au copilărit, târguind, povestind, dansând și admirând sutele de obiecte scoase pe tarabe de micuții inimoși.
Beneficiind de un soare blând pe care doar copiii puteau să-l aibă de ziua lor, târgul a adunat laolaltă sute de jucării, prăjituri, dulciuri și alte obiecte la care micuții au fost de acord să renunțe în scop nobil. „Ne bucurăm că soarele ne-a zâmbit astăzi – spune Carla Popa, președintele APDP – și ne-a ajutat să desfășurăm în aer liber activitatea, ajunsă anul acesta la cea de-a treia ediție. Târgul este o modalitate prin care dorim să dezvoltăm deprinderile de viață ale copiilor. Aceștia să nu mai aștepte doar de la ceilalți să primească, ci să aibă propria lor posibilitate, să expună, să fie creativi, să vină cu idei noi, pentru a-și procura diferite obiecte de care ei au nevoie la vârsta lor. Copiii sunt interesați de produse, chiar dacă nu cumpără, reușesc să facă și schimburi de produse”.
Organizatorii au inițiat multe jocuri în care copii s-au lăsat antrenați de veselia generală, astfel încât s-a creat o atmosferă de bună dispoziție care i-a însoțit pe toți paticipanții, pe înteaga durată a târgului. Oferta copiilor a fost diversă, de la jucării, diverse jocuri care mai de care mai interesante, cărți, desene, obiecte realizate manual, până la mere caramelizate, prăjituri, clătite, suc de lămâie, cireșe, astfel încât cumpărătorii nu au putut să plece fără a cumpăra câte ceva. Diana are doar 13 ani și a fost prezentă la toate cele trei ediții. A investit mai bine de 100 de lei în sucuri, ceaiuri, băuturi energizante vândute ca pâinea caldă, prăjituri, chiar și cafea pentru doritorii maturi. „E foarte frumos aici. Mă bucur mai ales pentru că mă împrietenesc cu tot felul de copii. Totul este pentru o cauză nobilă”, a mărturisit Diana. La finalul activității, o parte dintre copii au dorit să doneze fiecare câte ceva, astfel încât s-au strâns 200 lei și multe jucării. Banii vor fi folosiți de Asociație pentru susținerea unor activități viitoare cu și pentru copii, iar jucăriile vor fi donate unor micuți fără posibilități materiale. La final, mai reținem că activitatea s-a derulat în Săptămâna Europeană a Tineretului, inclusă în proiectul „Alege să fii sănătos” în care a fost promovat stilul de viață sănătos fără tutun, alcool și droguri. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns