Paul COJOCARU
broker de asigurare
www.conectasigexpert.ro
Extinderea orașelor și a comunelor limitrofe cu diferite clădiri în care își desfășoară activitatea societăți de producție sau cartiere de locuințe nu a ținut cont de supradimensionarea rețelelor electrice. Astfel, în momente de suprasarcini (sărbători de iarnă, călduri toride), acestea cedează. În afara acestor situații nedorite, orice furtună sau zăpadă abundentă reușesc să perturbe rețeaua electrică, având ca efect șocuri de tensiune care pot distruge echipamentele electronice și electrocasnicele unei gospodării sau ale unei societăți. Acesta este numai unul din riscurile care sunt acoperite de polița de echipamente electrocasnice și avarii accidentale. Este un produs care se adresează, în general, persoanelor juridice.
Poate fi cuprins în asigurare orice tip de echipament electronic destinat domeniului economico-social, precum: Domeniul medical – tomograf, echipamente prelucrare analize, echipamente stomatologie, echipamente din săli de operație; Domeniul industrial – industria de prelucrare, industria grafică, roboți industriali, linii tehnologice, panouri de comandă; Echipamente de birou – laptop, PC, imprimantă, scanner; Domeniul telecomunicațiilor.
Secțiunea I. Echipamente electronice
Pot fi asigurate echipamentele: 1. Aflate în incinta / la locațiile descrise/ menționate în contractul de asigurare; 2. În timpul mutării/ transportării oriunde în cadrul locațiilor menționate în contractul de asigurare; 3. Care, în momentul intrării în asigurare, funcționează sau sunt gata de funcționare (procedurile de lucru au fost începute sau pot fi începute în baza certificatului privind încheierea cu succes a testelor de încercare/verificare); 4. Electronice și sursele speciale de alimentare cu energie electrică, de exemplu: surse neîntreruptibile UPS, redresoare, convertizoare, generatoare etc., unitățile de aer condiționat, cablurile exterioare pot fi cuprinse în asigurare numai dacă sunt necesare pentru funcționarea optimă a echipamentelor electronice asigurate.
Nu se pot asigura: stimulatoarele auditive, cardiace, echipamente de uz casnic (frigider, televizor, aparate radio), echipamente radio amatori.
Secțiunea II : Date și suporturi de date:
1. Date: informații care pot fi citite de echipamentele electronice (de exemplu: date conținute în fișiere/baze de date, aplicații create de asigurat sau obținute în urma utilizării programelor de serie/cu licență, inclusiv programe cu licența OEM); 2. Suporturi externe de memorare a datelor: suporturi materiale interschimbabile/medii de stocare a datelor (de exemplu: benzi magnetice, floppy discuri, discuri amovibile, cd-uri), instalate/stocate la locațiile și/sau centrele de păstrare a versiunii de rezervă menționate în contractul de asigurare, inclusiv în tranzit între aceste locații.
Nu se pot asigura: daunele produse de viruși, daunele provocate de manipulare greșită de programe sau date, dispariții misterioase de date sau suporturi de date.
Secțiunea III – Costuri / Cheltuieli suplimentare de operare
Acoperă cheltuielile efectuate în scopul evitării întreruperii activității, generate de producerea unui eveniment asigurat (acoperit în baza Secțiunii 1, strict legate de bunurile asigurate menționate expres în contractul de asigurare pentru această secțiune) și determinate de: 1. Închirierea temporară de bunuri (substitute – altele decât cele asigurate) identice/ similare celor avariate/distruse, operarea acestora cu personal și alte operațiuni în legătură cu acestea; 2. Cheltuieli dependente de factorul timp; 3. Cheltuieli independente de factorul timp: (de) montare/instalare, transport, adaptare programe și alte cheltuieli determinate de aplicarea planului de măsuri de urgență etc.
Având în vedere nenumăratele situații în care șocurile de tensiune au creat pagube și în gospodăriile persoanelor fizice, o parte din societățile de asigurare au inclus în polițele de locuințe oferite clienților și aceste riscuri: 1. Suprapresiune, suprasarcină, autoîncălzire, explozie produsă în interiorul instalațiilor; 2. Defecțiuni, pene, scurtcircuit, deranjamente electrice sau mecanice, supratensiune, mers în gol, formarea de arcuri sau inducție; 3. Nepricepere sau neglijență în utilizare; 4. Reglare defectuoasă; 5.Greșeli de montare sau instalare, execuție defectuoasă.
Vă doresc să vă bucurați de electronicele și electrocasnicele dvs, atât la firmă, cât și la domiciliu, fără evenimente nedorite.
Lasă un răspuns