Elevii de la „Karpen” consolidează punți între generații

Redacția Ziarul de Bacău

Elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” din Bacău au bătut palma, zilele trecute, cu bunicii de la Clubul „60 plus” din municipiu și 11 copii proveniți din familii cu situație socio-economică precară din comuna Găiceana, satul Arini, pentru consolidarea de punți între generații.

edu.karp

În cadrul Proiectului Multilateral „Comenius” The Fairytale of The European Golden Future”, „karpenienii” i-au invitat pe seniorii de la Clubul „60 plus” din Bacău și pe elevii din Găiceana la un tur – derulat prin proiectul social „Bacăul – punte de legătură între generații” – de cunoaștere a valorilor locale, vizitând împreună cu aceștia de la instituții ale autorităților publice locale, la instituții de cultură din municipiu, precum Consiliul Județean, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, Observatorul Astronomic etc. Totodată, s-au realizat transferuri reciproce de competențe între generații pe linia problematicilor eco ce afectează ambele categorii de vârstă, iar în cadrul unui concurs pe teme ecologice intitulat „Îmbrățișează natura”, elevii din Găiceana au primit diplome și premii oferite de Colegiul „N. V. Karpen” Bacău.

„Puntea” a fost consolidată, în același context, și prin invitația venită din partea pensionarilor, pentru elevii de la „Karpen” precum și pentru elevii de la Clubul „Oblio” și Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” din Bacău de a urca împreună pe scena Teatrului Municipal „Bacovia” într-un spectacol prin care s-au marcat cinci ani de existență ai Clubului „60 plus” din cadrul Serviciul Public de Asistență Socială Bacău. (M. Rotaru)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.