Moarte cumplită pentru un bărbat de 56 ani din satul Siretu, comuna Săucești. Ieri dimineață, Dan B. a fost găsit mort în fosa septică din curtea casei lui Petru C., după ce nu mai fusese văzut cu o seară înainte. Familia bărbatului a sunat la 112, iar o ambulanță și echipaje de la poliție și pompieri s-au dus de urgență la fața locului. Din discuțiile cu oamenii reiese faptul că Dan B., fiul vitreg al proprietarului, venise băut acasă și a vrut să scoată din fosa septică pompa de evacuare a apei, de teamă să nu o fure cineva.
Capacul haznalei a cedat sub greutatea bărbatului, iar acesta a căzut în fosă și s-a înecat. La fața locului a fost și o echipă de criminaliști, pentru a stabili dacă au de-a face cu o moarte suspectă sau cu un accident nefericit. „Cadavrul a fost recunoscut de rude – declară inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – iar polițiștii au făcut cercetări la fața locului”. La terminarea cercetărilor, criminaliștii le-au permis pompierilor să scoată cadavrul bărbatului din hazna. „S-a acționat cu ajutorul cordițelor pentru a scoate cadavrul din fosa septică”, a declarat lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Cadavrul a fost predat ulterior Serviciului de Medicină Legală și dus la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor morții. (Ramona IONESCU)

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.