Mădălina ROTARU
Nu, nu sunt elev de clasa a XII-a, au trecut ceva ani (ce vremuri, domnule!) de atunci, sunt cuprinsă, însă, uitându-mă la proaspăt absolvenții de liceu ce tocmai susțin examenul de Bacalaureat, de emoții mai mari decât atunci când și eu am trecut prin această etapă. Și-mi vine să-mi rod unghiile, și-mi transpiră palmele și mi se taie picioarele de emoție și-mi spun încontinuu, o să fie bine, o să trec cu bine peste Bac și de data asta!
Examenul de Bacalaureat despre care vorbesc este examenul pe care copilul meu, acum în vârstă de 2 ani, îl va avea de trecut peste ceva ani. Și nu pot să nu zâmbesc acum, la gândul că examenul MEU de Bacalaureat a fost, de fapt, examenul de maturitate al părinților mei. Ce vreau sa spun e lesne de înțeles. Mă simt responsabilă pentru educația copilului meu. Și-mi asum, încă de pe acum, inclusiv trista posibilitate a unui eșec. În calitate de părinte, consider, sunt primul responsabil pentru ceea ce va să însemne, peste câțiva ani, educația, valorile, drumul copilului meu, într-un cuvant, maturitatea lui.
Dar nu doar în calitate de părinte am de susținut Bacalaureatul. An de an, de când am intrat în câmpul muncii, învăț pentru, și susțin, cumva, acest examen. Ca formator de opinie, mă simt responsabil pentru educația nu doar a copilului meu, ci și pentru cea a celor din jur. Nu sunt cadru didactic, dar meseria pe care o practic, cea de jurnalist, este pe undeva similară, de aceea mă simt responsabilă pentru rezultatele pe care, odată ieșiți din băncile școlii, elevii mei le vor obține la examene.
Pe de altă parte, ca individ de sine stătător nu am cine știe ce emoții. Ca individ care aparține, însă, unei comunități, care se supune regulilor și normelor date de sistem, da. De reușita examenului de Bacalaureat al copilului meu sunt, încă o dată, responsbilă în calitate de membru al comunității.
Ce vreau să spun, s-a înțeles cred deja, este că, dacă rezultatele (și) în acest an la examenul de Bacalaureat vor fi dezastruoase, de vină vom fi toți.
Cred cu putere faptul că un om la maturitate (viitorul țării!) este suma (non)valorilor care i-au fost promovate (și pe care, exact așa, el ajunge să și le asume) de către familie în primul rând, școală și comunitate. Eșecul unui candidat la Bacalaureat este, deopotrivă, eșecul familiei, al profesorilor și al comunității în care cel dintâi crește și trăiește. Să dai vina doar pe unul dintre factorii determinanți ai educației unui copil este, în mod clar pentru mine, dovadă de ignoranță… Desigur, nu vorbim aici de excepții.

Nu te invinovati aiurea. Daca cocalarul invata (pardon de cacofonie), citeste, rezolva o integrala, face limita unui sir, va lua 6 la bac. Daca sta pe si toarna pe betoane, cu un Galaxy S3 pe tendoane…. fa-ti probleme cu pensia ta.
Cre’; ca nu vrei si stima si respect.
Doar respect.
Octav.
Sange pe pereti!
Octav, este perfect adevarat. Numai ca vezi tu, cocalarul acela nu e un dat! El nu s-a nascut cocalar, nu s-a nascut pe betoane cu un Galaxy S3. El este produsul cuiva, a ceva, cuiva si ceva carora le „datoreaza” statutul de cocalar. Adica familie, scoala, societate. Dupa cum am precizat in incheierea materialului meu, nu vorbim aici de exceptii.
Tot cu respect,
Madalina 🙂