Administratorii asociațiilor de proprietari din Bacău au la îndemînă o nouă prevedere legislativă care îi ajută să reducă debitele acumulate în timp la furnizorii de utilități. Executivul a adoptat, în ședința de joi, un nou act normativ pentru acordarea de ajutoare și facilități la plata energiei termice și o nouă modalitate de plată a facturilor la întreținere. Conform actului normativ, asociațiile pot opta pentru una dintre următoarele trei modalități de plată: în tranșe lunare egale, pe tot parcursul anului sau diferențiat, în perioada sezonului rece (cinci luni – noiembrie – martie), iar restul anului în funcție de consumul efectiv din anul precedent. O a doua posibilitate ia în calcul facturarea normală și pe baza consumului efectiv, adică sistemul de plată să fie cel practicat și pînă acum. Cea de-a treia propunere vizează regularizarea plăților în tranșe egale, în funcție de consumul efectiv înregistrat. (C.B.)
Lasă un răspuns