~3 min lectură 3 comentarii

Patrihoții locali și tabloidele engleze

Florin Popescu

Florin-Popescu

În criză de cinci ani, de când s-au spart bulele americane în capul întregii planete. Oamenii din marketing numesc situația simplu, „praf”. Nu-s bani, economia se târâie, cu mici momente de respiro, mai mult o „fata morgana” decât ceva palpabil. Bacăul n-a fost ocolit de problemele economice, e un praf de oamenii greu mai au ce pune pe masă, la rate, încălzire, curent. Dar, vorba unora, să nu ne cerem osândă, nu-i dracul chiar așa de negru. Ieșim pe stradă, plin de mașini, ceea ce înseamnă că oamenii au și bani de asigurări, și de benzină. Atunci, de unde atâta praf? Trotuarele, asaltate de jeepuri uriașe, adevărate tancuri, că-ți trebuie talie de țânțar să le ocolești. E drept, mai mult în centru. Tot acolo, terasele sunt ticsite vara, chiar la cafele de un euro jumate – doi.

Fete și băieți cu haine scumpe, ceasuri la prețuri amețitoare, lanțuri grele de aur. Feerie de mirosuri, zici că s-au răsturnat cisterne cu Bulgari și Chanel. Au între 20 și 35 de ani. Când le vedem pe fete la volanul mașinilor care bat suta de mii de euro, ne place să credem că au prestat sexual „mii de kilometri”, dar nu-i cinstit, se vede pe fețele lor că nu toate-s curve. Poate întreținute, unele, dar nu se poate generaliza.

După Daily Mail, a venit rândul tabloidului The Sun să ridice Bacăul la rang de patrie a „cardiștilor”, a celor care fură de pe cardurile occidentalilor. Înainte să ne țuguiem buzele patriotice și să rostim sudalme și acuze la adresa „englezoilor proști”, n-ar fi rău să conștientizăm ce vedem pe stradă. Nu se poate să nu observăm accentele de opulență extrem de greu de justificat. Unele averi la vedere par bucățică ruptă din avuția nașilor mafiilor italiene sau a șefilor cartelurilor sud-americane. În Consiliul Local, călare pe-un catâr verde, a ajuns chiar un cămătar, iată o dovadă că ne-am obișnuit atât de mult cu infractorii aparent liniștiți, încât nu vedem pădurea din cauza copacilor.
O nevastă de interlop se lăuda într-o zi că a făcut 800.000 de lire sterline, în șase luni, pe post de cameristă la hotel în Anglia. O fi fost fata cameristă, dar banii ăștia nici din prostituție nu-i putea aduna. Dacă fiecare dintre noi s-ar întreba serios de unde posedă vecinul și vecina mașină de 100.000 de euro, deși n-au vreo afacere, s-ar putea face curățenie în Bacău. Câtă vreme averile nejustificate și țipătoare nu ne deranjează trebuie să vină câte-un duș de la presa străină și să mai suportăm și exagerările de rigoare.

Nu demult, după ce a fost prinsă o bandă de hoți români, un purtător de cuvânt al poliției germane a declarat : „Cei mai mulți spărgători de bancomate sunt din regiunea Bacău, de parcă acest obiect s-ar preda la școală acolo”. N-ar fi rău să ne uităm mai atent în curtea noastră, să vedem ce dăm la export. Dacă aș fi politician băcăuan, aș pune bani de la mine și aș invita aici ziariști de la publicațiile care au scris depre „Sin City” Bacău în Daily Mail și The Sun. Dar nu-s.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    informatii folositoare
    20 iunie 2013, 06:19
    0

    Intretinerea de relatii sexuale cu un (o) barbat/femeie necasatorit(a) inafara actului casatoriei desfasurat in cadrul bisericii crestine=curvie.
    Intretinerea de relatii sexuale cu un (o) barbat/femeie casatorit(a) inafara casatoriei=preacurvie.
    Slujirea (serviciul facut) directionat(a) intereseloromului in detrimentul voii Dumnezeului Cel viu care este intru Sfanta treime= curvie spirituala.

  2. b
    bibi
    20 iunie 2013, 18:46
    0

    Cum era denumit Bacaul in evul mediu ???? TARGUL HOTILOR !!!! Mai avem ceva de spus doamnelor si domnilor ?????

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.