~2 min lectură 5 comentarii

Agent de poliție, implicat în contrabandă cu țigări

Catalina Chifu

act.tigari

Cătălina CHIFU

La nici două săptămâni de la arestarea unui polițist de la Rutieră pentru complicitate la furt calificat, un alt polițist de la Poliția Municipiului Bacău a fost reținut pentru sprijinirea unui grup infracțional. Bogdan Huiban, agent de poliție, împreună cu alte șase persoane, a fost reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacău, sub acuzația de sprijinire a infracțiunii de contrabandă cu țigări.

Surse judiciare ne-au declarat că polițistul era filat de mai bine de jumătate de an. Pe 17 iunie 2013, s-au făcut 40 de percheziții domiciliare în Bacău, Neamț, Vrancea, Botoșani, Suceava și Brașov. Din grupare fac parte cetățeni moldoveni și români care sunt acuzați că au introdus în țară, prin diferite puncte de frontieră, cantități însemnate de țigarete, provenind din Republica Moldova și Ucraina, pe care le vindeau ulterior în județul Bacău. „Activitatea infracțională a fost sprijinită de învinuitul H.C.B., 25 de ani, agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Bacău” – se arată într-un comunicat trimis de DIICOT. Inspectorul principal Narcisa Butnaru a confirmat faptul că agentul de poliție Bogdan Huiban face obiectul unei cercetări penale. În urma perchezițiilor au fost ridicate peste 10.000 pachete de țigări de diferite mărci și sume de bani în lei și valută. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 100.000 lei. Dosarul celor șapte inculpați a fost trimis ieri la Tribunal unde s-a judecat propunerea de arestare preventivă. De la orele dimineții, circa 25 de persoane de etnie romă au așteptat pe holurile Tribunalului să înceapă procesul.

Tot ieri, în Piața Centrală puteai găsi la discreție țigări de contrabandă. „Comercianții” erau, într-adevăr, puțin mai rezervați decât altădată și vorbeau între ei despre razia polițiștilor. Până la închiderea ediției, instanța nu s-a pronunțat cu privire la propunerea de arestare preventivă. Vom reveni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    bibi
    20 iunie 2013, 04:57
    0

    de cate ori am atras atentia ca cei dela Politia Bacau si cei din Cadrul Politiei Locale (taietorii de frunze la caini ) sunt implicati in contrabanda de tigari ??? Daca mergeti in Piata Centrala si stati 1 ora si stiti sa observati va dati seama ca tiganii de acolo sunt mana in mana cu politistii !! Cine are ochi si urechi sa vada si sa asculte vede si trage concluzii !!

  2. H
    H2SO4
    20 iunie 2013, 05:34
    0

    Bravos domle, avem Politie ,,activa si cu printipii,, iar cum obrazul subtire cu cheltuiala se tine, baietii lucreaza la greu.Dar nici eu nu-mi fac iluzii ca vor fi amendati atita timp cit Justitia este ca o mama buna si intelegatoare. Ginditi-va ca si asta putea fi stresat de volumul de munca depus si o condamnare cu suspendare este cit se poate de potrivita. Iar cum UE a trasat sarcina :integrarea ,,bastinasilor,,in societate, primi care au sarit in ajutorul lor sunt cele doua Politii. Ia piata ,,comercializarea,, tigarilor se face sub directa supraveghere a Politiei, protejind activitatea de eventualii cetateni recalcitranti si nemultumiti.Cele doua parti se sprijina,coopereaza si activeaza intr-o perfecta armonie.Cum se finalizeaza o zi de munca ? Asta este ,,numai,, treaba lor,iar cu obrazul subtire cu cheltuiala se tine……

  3. c
    cetatean
    20 iunie 2013, 13:17
    0

    este imposibil sa nu ii prinzi pe cei care vand tigari in piata mare. treci pe langa ei si ii auzi cum striga : avem tigari, avem tigari….doar sa fii surd sa nu ii auzi….dar cum toti sunt mana in mana inainte nu avem cum sa dam…

  4. H
    Horatiu
    21 iunie 2013, 06:37
    0

    Intai sa vedem daca probele sunt concludente, iar apoi mai discutam. Oricum nu poti sa vii cu comenturi ca acest „bibi’ sau „H2SO4” si sa faci paralele intre doua spete diferite, adica o retea organizata de facut bani si unul care fura un mouse si baterii! Noi oricum stim cine sunt cei doi postaci titular carora gura nu le miroase dupa ce au papat ……! Oricum cred ca cei doi (sau unul si acelasi) sunt cei mai strsati jucatori din presa bacauana…….dar poate le vine randul!

  5. H
    H2SO4
    22 iunie 2013, 05:30
    0

    Horatiu draga,stiu ca adevarul doare al dracului,dar mai stiu ceva :INDIFERANT DE CE FURI TOT HOT RAMII. In Romania de cele mai multe ori adevarul si dreptatea este spinzurat de ,,probele voastre concludente,, iar retelele ,,organizate de facut bani,, se imultesc datorita complicitati celor platiti din bani publici pentru bunul mers al societati.,, Organizatiile si complici ,, se ghideaza dupa Legea lui Ohm :daca tu esti ohm cu mine si eu voi fi ohm cu tine . Simplu si eficient,de asta cind te duci in piete gasesti mai multi comercianti de tigari decit comercianti de produse agroalimentare.Subiectul este stufos ,deci profitind de faptul ca ma cunosti te astept cu usa deschisa la o cafea si o discutie. Ce zici te bagi ? PS. Ai mare grija sa nu bati la alta usa ca atunci va fi deranj mare….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.