~2 min lectură 0 comentarii

Primăria Bacău demarează lucrările de asfaltare în zona centrală

Redacția Ziarul de Bacău

act.asfa
Municipalitatea băcăuană începe săptămâna aceasta lucrările de reparații la carosabilul din zona centrală a orașului și nu numai. „Echipele de muncitori vor începe săptămâna aceasta să lucreze pe Bulevardul Unirii, de la statuia lui Ștefan cel Mare până la podul Șerbănești – a declarat viceprimarul Mihai Șuștac. Lucrările vor consta în asfaltarea cu un strat de cinci centimetri grosime. În lucru va intra și o porțiune din strada 9 Mai, cuprinsă între Colegiul Economic și fosta Curte de Apel.

Această porțiune nu a putut fi inclusă în amplul proiect de modernizare a străzii Ștefan cel Mare, care se va face cu fonduri europene”. După execuția acestor lucrări se vor amenaja cu asfalt și Calea Mărășești și str. N. Bălcescu, de la pasarela Letea și până la statuia lui Ștefan cel Mare. „Această lucrare se va face la final, pentru că ea include și centrul municipiului Bacău” – a precizat viceprimarul Șuștac. Deja strada Narciselor a fost asfaltată, urmând ca aici să se facă marcajele rutiere. Calea Republicii, între intersecțiile cu str. Aeroportului și cea de la Narcisa, a fost asfaltată cu asfalt la rece și au fost trasate marcajele rutiere. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.