
Finalul proiectului de promovare a judeţului Bacău (ProBacTur) ca destinație turistică (agrement, sănătate, cultură) a fost marcat printr-o conferinţă de presă organizată marţi, 25 iunie 2013, la Oneşti. Obiectivul principal al acestuia a fost promovarea potenţialului turistic specific judeţului Bacău – turismul de agrement, turismul balneo-climateric, turismul cultural şi cel ecumenic, fiind un demers finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
În perioada de implementare au fost promovate o serie de obiective turistice, structurate în trei pachete reprezentative, fiind vizate mai multe zone ale judeţului: arealul Târgu-Ocna şi Slănic-Moldova, arealul turistic Dărmăneşti şi lacul de acumulare „Poiana Uzului“. „În ceea ce priveşte turismul cultural şi turismul ecumenic, nu putem să ne comparăm cu judeţele Braşov, Neamţ, Suceava sau zona Maramureşului, dar avem şi noi obiective pe care le putem promova cu ocazia unor vizite în judeţul Bacău ale unor personalităţi sau a unor parteneri din ţările europene“ – a declarat Ionel Floroiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău, prezent la Oneşti.
Prin materialele informative, cataloage, broşuri, portalul bacaulturistic.ro şi cele două filme realizate despre judeţul nostru, dar şi prin participarea la două ediţii ale Târgului de Turism al României au fost evidenţiate casele memoriale din Bacău ale lui George Bacovia şi Nicu Enea, precum şi cele 24 de lăcaşe de cult din oraşul-staţiune Târgu-Ocna. Luciana Pascu-Cârlan, managerul proiectului, a precizat rolul important pe care îl au agenţiile de turism în includerea acestor bogăţii ale judeţului într-un pachet de promovare, două dintre ele declarându-se dispuse să valorifice şi obiectivele turistice locale, nu doar cele externe.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean s-a declarat mulţumit de prezentarea judeţului: „Mi-au plăcut reportajele, privind din perspectiva omului care cunoaşte judeţul, sunt optimist, dar trebuie să fim atenţi la publicul-ţintă şi să atragem fonduri europene atât pentru cultură, cât şi pentru infrastructură. Mai avem şi alte zone care merită promovate, dar suntem deficitari la infrastructură. Judeţul are prea multe nevoi şi nu ştim în Consiliul Judeţean cum să ne mai împărţim“.
Adina PELIN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.