Băcăuanii care vor să doneze sânge pentru ajutarea răniților implicați în accidentul din Muntenegru se pot adresa Centrului de Transfuzie Sanguină, din strada Mărășești, 22. „Au venit câțiva oameni să se intereseze, ne-au sunat și de la unele instituții publice – ne-a declarat dr. Aurelian Ghimiș, directorul Centrului. La solicitarea celor din București, în caz că vor avea nevoie, vom trimite și noi sânge recoltat”.
Pot dona sânge persoanele cu vârste între 18 și 62 de ani și cu o greutate peste 50 de kilograme. De asemenea, sunt acceptați doar donatorii fără afecțiuni medicale și cu o stare de sănătate bună. Intervalul de timp între două donări de sânge nu poate fi mai mic de 70 zile. Înainte de a dona sânge, fiecare persoană va trebui să completeze un chestionar legat de starea sa de sănătate și tratamentele pe care le-a urmat în ultima perioadă și va fi îndrumată să-și facă anumite analize. Acestea vor arăta dacă sângele donatorului poate fi recoltat, dar și grupa sanguină. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns