~2 min lectură 1 comentariu

Doi morți în accidente rutiere

Redacția Ziarul de Bacău

fd.mortale

Viteza excesivă și neatenția au secerat două vieți. Una dintre victime avea 80 de ani, era din comuna Sascut și conducea un moped, iar cea de-a doua victimă avea 45 de ani și s-a răsturnat cu mașina în comuna Sarata. Bătrânul mopedist a fost lovit grav pe DN 2 – E85 de mașina condusă de Constantin P., 27 ani, din județul Neamț. „Polițiștii care au făcut cercetări la fața locului – declară inspector principal Oana Năforniță, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – au stabilit că Neculai G. nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a fost lovit în plin de mașina condusă de șoferul nemțean. Până la definitivarea cercetărilor, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ”.

Cea de-a doua victimă conducea o mașină dinspre municipiul Bacău spre comuna Sarata și a intrat cu viteză într-o curbă, pe DJ 119. Mihai H. nu a mai putut redresa autoturismul și s-a răsturnat de mai multe ori în afara șoselei. Rănit grav, bărbatul a murit pe loc. Cadavrul a fost dus la morga Spitalului Județean Bacău pentru autopsie, urmând ca medicii legiști să stabilească cu exactitate cauzele morții. (Ramona IONESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. I
    Ioan
    3 iulie 2013, 07:00
    0

    http://www.victimeaccidente.ro Asociatia pentru Sprijinul si Protectia Victimelor Traficului Rutier-Sfantul Ioan (Bucuresti) va acorda in mod gratuit consultanta si reprezentare pentru obtinerea, in cel mai scurt timp, a despagubirilor banesti ce vi se cuvin, conform legii, de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Ne puteti solicita sprijinul la adresa de e-mail contact@victimeaccidente.ro sau la telefon 0749830094. Suntem alaturi de dumneavoastra. Contactati-ne si ne deplasam noi la dv.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.