Pârtia va avea o lungime de aproape 1,5 kilometri și va fi prevăzută cu nocturnă, tunuri de zăpadă, teleferic și alte dotări moderne. Aici va funcționa și un serviciu de Salvamont.
Amplasamentul acesteia este în spatele complexului “Cerdac”, pe versantul nordic, între altitudinile de 470 și 720 metri. Diferența de nivel totală a pârtiei este de 239,62 metri, pe o lungime de 1.414 metri, date ce o caracterizează ca fiind una de dificultate medie–ușoară, cu o pantă medie de 17,1%. Lățimea medie a pârtiei este de 38 metri. Proiectul a fost realizat în urmă cu câțiva ani a fost declarat eligibil, dar trecut pe lista de așteptare la finanțare, fiind primul din această listă. În noiembrie 2011, aleșii județeni au aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul „Schi Parc Slănic Moldova”. Acesta are o valoare totală de 24,7 milioane de lei, din care valoarea neeligibilă este de 2,6 milioane de lei, valoarea eligibilă 17,3 milioane de lei, prețurile incluzând TVA de 4,7 milioane de lei. Contribuția solicitantului la cheltuielile eligibile, în speță județul Bacău prin Consiliul Județean, este de 8,6 milioane de lei, adică jumătate din finanțare, restul fiind bani europeni, iar cheltuielile neeligibile sunt de 2,6 milioane de lei.
Aceleasi binecunoscute hotii !! a zis
Scriam de jalea din Slanic mai ieri. Totul urat, totul lasat la voia intamplarii. Primarul a facut o fixatie. Partia de schii, acum role si alte prostii. In timp ce statiunea balneara nu primeste nimic. Acum sa o spunem pe sleau. Transformi o statiune balneara intr-o statiune de distratii. Adica mai exact mizezi pe cei 50 de vizitatori tineri pe weekend, care potential ar alege, greu probabil Slanicul, in defavoarea statiunilor renumite de pe valea Prahovei, uitandu-te la cei 130 km in plus facuti !? Fixatia omului este una, cea facuta si de pedelistii ministresei Udrea. Sifonarea banului !? Investitii care determina ban furat. Sunt milioane in joc. De ce ar repara omul trotuarele spre izvoare, spre cascada Slanicului, de ce ar infrumuseta statiunea sau relansarea adevarata a potentialului BALNEAR, cum a fost odata !? NU SUNT DATATOARE DE FURTISAJURI. Faci o partie care va sta goala, precum alte obiective facute de Udrea. Precum bazinul de inot facut in proportie de 50% si care se distruge treptat in lipsa continuari investitiei. Vom vedea peste un an ce castiga Slanicul ? Nimic, doar primarul va fi mai bogat si… cei de deasupra lui !?
NeluR a zis
Relansarea adevarata a potentialului balnear Slanic Moldova a fost facuta: – Sanatoriul balnear Slanic Moldova a fost preluat de catre Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie Bucuresti in toamna anului trecut, reusind sa modernizeze complet sanatoriul intr-un timp foarte scurt; sanatoriul asigura tratament pentru diferite afectiuni – la nivel european – cu personal calificat si echipamente de ultima generatie; – jumatate din zona izvoarelor este reabilitata si se poate verifica lucrul acesta, urmand a se finaliza lucrarile pana la Sonda 2 cat mai repede. Prin investitiie care se fac in localitate, mai bogati vor fi cetatenii acestei localitati si turistii.
Las-o, mai las-o. Las-o ma ca merge asa !!! a zis
Nu-i asa NeluR ca rata impunge !?
Scrii un text impus a fi publicat in ziare. Da Slanicul a fost preluat de INRMF Bucuresti. Sunt in total 4(patru) statiuni in preluare.S-au „sifonat” niste bani pentru marea aparatura. Dar medicii, asistentele, circuitele, serviciile, unde sunt !?
Sa fim seriosi. Cu un balneolog, care poate face naveta de vineri pana luni la pranz, cu doua asistente vrei sa refaci denumirea de statiune balneoclimaterica ? Sustin cu tarie ca nu are ce cauta un patinuar, partie de schii, role intr-o statiune care nu are trotuare. Spui de trotuar pana la izvorul nr.1, dar mai departe !? Scrii de sonda 2, asta este sub stavilar, dar mai departe este o alta statiune. Restul este emfaza, comunista, asta cu „mai bogati cetatenii acestei localitati’, dar…zecile de indicatoare cu „de vanzare” nu le vezi !?
Domnul Serban , primarul, credeam ca este un om activ ! Nu este asa ! Face ce a facut la inceput, adica jumuleste la greu banul. Altfel de unde „palatul” de peste drum de casa natala ! Acum vrea, ce vrea, …investitii profitabile. In partie, patinuar, role 1 Intrebarea este: pentru cine ?
Rechinu' a zis
Lasati-le naibii de trotuare. Cine sa se plimbe pe ele daca nu e nimic de facut in statiune? 3 babe si 4 mosnegi care mai vin la tratament nu refac economia slanicului. Pirtia este o investitie f buna pt perioada de iarna. Iar la slanic aveti zapada 2-3 luni. Primarul stie ce face insa nu are bani destui pt a reface statiunea. Acolo trebuie renovate hotelurile si caile de acces,concomitent cu transformarea casinoului intr-un adevarat casino( ruleta,black jack,etc) ,pt care aprobare de functionare exista. Trebuie amenajat un club care sa atraga lumea din tot judetul. Trebuiesc gasite posibilitati pt 2-3 terenuri de fotbal(macar unul sintetic) care sa aduca echipe de fotbal in pregatire. Trebuiesc gasite activitati pt sezonul cald,care sa aduca lumea in statiune si veti vedea toate acele semne cu „de vanzare” ,ca vor dispare. Toate aceste idei,primarul serban le cunoaste,insa e foarte greu sa gaseasca fonduri si parteneri pt ele. Toate aceste lucruri,odata realizate,vor oferi o multime de locuri de munca pt localnici si vor opri migratia.
bibi a zis
PARTIEEEEEEEEEEEEEEE! VINE FICHESUL LA VALE SI RADE TOTUL IN CALE!
MarianT a zis
Cred ca se pot face mult mai multe in zona aceasta. De exemplu: lemnul este folosit de altii, cand si aici se poate construi o fabrica de mobila numai pentru export, sau construirea unei fabrici de imbuteliat ape minerale. Baza Racovita poate fi transformata in Spital de Recuperare pentru cadrele din sistemul de aparare. A se luat legatura cu ministerele respective pentru fonduri. Amenajarea drumului DN12B care iese in Poiana Sarata, cred ca este foarte necesara. Cred ca numai asa se vor crea noi locuri de munca si chiar vom avea nevoie de noi specialisti. ANL-urile ii asteapta. Si turismul poate inflori, dar trebuie sa mai aruncam cite o privire si in ”curtea vecinului”.