Alexandru Badaric a savurat eliberarea doar două zile. Nu a apucat să iasă din arest pentru că la recurs Curtea de Apel l-a trimis din nou după gratii.
Cătălina CHIFU
Curtea de Apel a judecat ieri recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunal împotriva eliberării lui Alexandru Badaric, decizie dată de Tribunal pe 1 iulie, și recursul polițistului de la Rutieră, Nicolae Cătălin M., pentru care s-a luat măsura prelungirii arestului preventiv.
Cei doi sunt cercetați în dosarul de furt de pavele. „Tribunalul a decis înlocuirea arestului cu obligarea de a nu părăsi localitatea (pentru Badaric, n.r.), deși instanța recunoaște că există în continuare pericolul public, dar că acesta este diminuat. Badaric a participat ca instigator la infracțiunea de furt calificat, fiind la rândul lui instigat de polițist”, a susținut procurorul. De cealaltă parte, Petru Ivașcu, avocatul lui Badaric, a spus că acesta nu știa pentru ce i s-a solicitat sprijinul și că polițistul avea de gând să folosească oamenii aduși pentru a fura pavele. Francisc Cozma, avocatul care îl apără în acest proces pe polițist, a cerut eliberarea din arest a acestuia și a pus accent pe faptul că Nicolae Cătălin M. și-a recunoscut fapta, și-a dat imediat demisia și nu mai poate influența martorii sau ancheta. Avocatul a vorbit instanței și despre accidentul suferit de polițist anul trecut, când a fost nevoit să stea internat în spital timp de cinci luni.
„Depunem o dispoziție medicală de la Spitalul Militar Focșani care arată că anul trecut Cătălin M. a suferit mai multe contuzii și a fost supus unor operații. Luna viitoare trebuie făcută o nouă operație pentru a i se extrage niște tije metalice”, a arătat Francisc Cozma. Motivațiile avocatului au atras o reacție destul de dură a procurorului: „Este lipsit de relevanță că nu mai este polițist! Ar fi fost împotriva firii să mai fie menținut în funcție. Nu are nicio legătură starea de arest cu operația pe care trebuie să o facă. Se poate face și la alt spital, se pot lua și alte măsuri, cum ar fi asigurarea asistenței medicale de către unități din rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor”, a explicat reprezentantul Parchetului. Atitudinea procurorului a fost catalogată de avocatul Francisc Cozma drept una „viscerală” și „exagerată”.
„A fost prins cel mai corupt polițist, cel mai mare infractor! Nu se poate să se vorbească așa. Se exagerează!”, a sărit, revoltat, apărătorul polițistului. Curtea de Apel Bacău a respins, ieri, recursul declarat de polițist, dar a admis recursul Parchetului, a casat sentința Tribunalului prin care Badaric a fost eliberat și a dispus menținerea stării de arest preventiv.
bibi a zis
la ocna cu borfasii ,sa taie sarea cu pila de unghii !!!
andreea popa a zis
badaric merita sa iasa … mistode la influientat… el are tot ce doreste si 2 copii.. trebuie sa iasa afara…merita
barna a zis
abia astept sa vad daca mistodi zis si cioaca…va mai merge cu nasul pe sus la bc.i ar trebui vreo 6 luni sa stea la penitenciar intre hoti…..sa i se puna patura in cap la baie