De cind a venit Valentin Doni ca dirijor al Filarmonicii „Mihail Jora”, nimeni din presa bacauana nu s-a invrednicit sa prezinte, fie si succint, personalitata acestui distins si adevarat artist. Si e ceva timp de atunci. Una dintre cauze poate fi si obisnuinta publicului cu reputatia extraordinara a maestrului Ovidiu Balan. Talentul lui Valentin Doni este, insa, faurit din pasiune si seriozitate, din constiinta si ardoare, din stiinta si sensibilitate. Atent, intr-un grad neinchipuit, la exigentele tehnice ale oricarei executii, are puterea de a readuce o opera muzicala la cea mai exacta vibratie a ei, la atmosfera emotionala la care a fost gindita si creata. Dupa ce ne minuneaza cu limpezimea si poezia unei simfonii de Mozart, reuseste sa devina profund romantic, inspirat de Ceaikovski sau Rahmaninov, apoi sa se inalte pina la dramatismul, inclestarea si eroismul din „Simfonia Stalingradului” de Sostakovici, a carei muzica o iubeste cu patima. Nu e de mirare, asadar, ca guvernul francez i-a conferit titlul de „Cavaler al Ordinului in Arte si Litere” pentru calitatile sale de dirijor, compozitor si interpret. Confruntat cu muzica monumentala, grandioasa, plina de forta si substanta, cu intonatiile melodice, armonice si timbrale din creatia lui Beethoven, Valentin Doni restituie majestuos, cu intensitate puternic reliefanta, frumusetile structurale ale muzicii „Titanului”, fara sa piarda nici macar o frintura din tulburatorul ei continut liric. „ImperialuIui” beethovenian (scris acum exact 200 de ani si cintat in concertul de joi seara) dirijorul si pianistul Vlad Dimulescu i-au conferit acel mult asteptat rafinament total al virtuozitatii, al simplicitatii nobile a ideilor, precum si maretia compusa din sonoritati solemne. Motive pentru care Beethoven a dedicat „Imperialul” arhiducelui Rudolf, aparator si sustinator al artelor. Bravura jocului instrumental a lui Vlad Dimulescu, avintul concertant, forta pianistica, cit si cadentele intesate de dificultati (pe care le-a biruit cu dezinvoltura), i-au asigurat pianistului entuziasmul unanim al publicului.
Dragostea ce i-o poarta Valentin Doni lui Rahmaninov a razbatut fericit in viziunea sa, data „Dansurilor simfonice” ale compozitorului rus, emigrat in SUA si ramas cu o adinca nostalgie pentru patria mama. Sint pagini muzicale de o rara delicatete, cu ample desfasurari melodice, conduse armonios, firesc, in calde si colorate dezvaluiri de pitoresc evocator de catre dirijor.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns