~3 min lectură 2 comentarii

Curtea de Conturi a imputat 40.000 de lei Salinei Târgu Ocna

Catalina Chifu

Curtea de Conturi a câștigat procesul cu Salina Târgu Ocna, după ce inițial Tribunalul a scos conducerea salinei curată ca lacrima. Organul de control al statului a imputat faptul că Salina nu și-a recuperat banii din penalitățile de întârziere la facturi sau că a decontat cheltuieli ilegale, ca mersul la înmormântări. Prejudiciul se ridică la aproape 40.000 de lei.

ts1.act.salina

Cătălina CHIFU

Curtea de Apel Bacău a dat câștig de cauză Curții de Conturi și a admis recursul declarat de aceasta în procesul cu Societatea Națională a Sării Salrom și Sucursala Salina Târgu Ocna. Acțiunea a fost dechisă, în 2012, de Salina Tg. Ocna care a contestat rezultatele unui control făcut de Curtea de Conturi, în 2009, în urma căruia s-au descoperit numeroase nereguli și ilegalități. Tribunalul Bacău nu a ținut cont de niciuna din măsurile dispuse de Curtea de Conturi și a dispus anularea lor, în totalitate, adică mai mult chiar decât ceruse în acțiune Salina. Cu alte cuvinte, Salina Tg. Ocna a ieșit din proces curată ca lacrima.

Judecătorii de la Curtea de Apel au avut însă o altă părere, au admis recursul Curții de Conturi și au modificat în totalitate sentința Tribunalului. În urma controlului, Curtea de Conturi a constatat că Salina Tg. Ocna nu a calculat și nu a recuperat penalitățile de întârziere la facturi, în valoare de peste 24.300 lei, neachitate în momentul livrării produselor de sare către SC Ocna Sind SRL, contrar clauzelor prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare. În contestația depusă de Salina Tg. Ocna, aceasta motiva că nu a solicitat și penalități „deoarece situația debitoarei era incertă și nu exista siguranța că vom putea recupera debitul”. Nereguli s-au găsit și în decontarea cheltuielilor de transport a materiei prime și a celorlalte materiale aprovizionate în perioada 2007-2008, în sumă de 14.705 lei, prin acceptarea în decontare a unor distanțe mai mari decât cele reale, astfel fiind majorate nejustificat cheltuielile de exploatare.

Plăți și decontări nejustificate

Controlul Curții de Conturi a scos la lumină și plăți nejustificate către SC Gensoft Consulting SRL Cluj, în sumă de 1.732,64 euro, pentru servicii de consultanță la un tarif de 56 euro/lună pentru modulul bilanț contabil, în condițiile în care acesta se întocmește semestrial. În același timp, Salina Tg. Ocna a decontat și cheltuielile reprezentanților sindicatului în deplasări care nu erau în interes de serviciu (ex. participare la funeralii), în sumă de 32.401 lei.

O altă neregulă constată de Curtea de Conturi este legată de despăgubirile salariale acordate unui angajat, ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, cu suma de 43.982 lei, la care s-au adăugat tichete de masă de 1.840 lei și cheltuieli de judecată de 2.000 de lei. „Măsurile dispuse de Curtea de Conturi nu se justifică iar recursul este netemeinic și nelegal, a arătat în instanță conducerea Salinei Tg. Ocna. Pentru salariatul Florin S., valoarea despăgubirilor a fost stabilită de instanța de judecată. În privința deconturilor, acestea s-au făcut legal, există documente justificative”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. O
    Omul bun si pomul copt !
    5 iulie 2013, 04:53
    0

    Omul bun si pomul copt! Era un vers dintr-un cantec de succes.
    Omul bun a fost indepartat. Omul scolit, om fara parti-priuri. Adus sa fie si sa stea prin spitale. Ramasul fece ce stie sa faca, ce i s-a impus sa faca. Distrugerea completa a liniei comerciale. Sare cata vrei este, de multa ce este, iese la suprafata uscand toate padurile de molid si brad relativ tanar, de deasupra. Interesul unul singur ? Vanzarea, mai corect acapararea liniei turistice de factorul politic local pe nimic. Ban sa iasa ! In interior nu s-a investit nimic in ultimii doi ani. Alti au facut ceva de domeniul SF. Cine vrea sa fie jolly jokerul ? PRIMARUL ! El are un singur scop in viata ! Pamanturi luate pe nimic si de ce nu o afacere pe viata !

  2. b
    bibi
    5 iulie 2013, 18:47
    0

    Salina, gaina cu oua de aur e jumulita sistematic de ani de zile fara diferente de culoare politica, dar ea nu creeaza nici un profit cu adevarat benefic localnicilor. Tot ce trebuie sa aduca beneficii este arestat de mai marii companiei. capusele locale sau cele ale Regiei Sarii. Sindicatele si ele poftesc la cate un copan,ceilalti ramanand cu pieptul. Adica ne trag in piept!!Primarul, un vechi salinist crescut de cel mai vechi activist comunist al Salinei, pofteste si el la „jumuleala”, avand sanse mari in acest mandat sa se aranjeze pe 10 generatii cu ai lui urmasi, dar trebuie sa le mearga si bibilica ceea ce e mai greu nitel!
    In rest Salina nu mai e decat o sursa de inavutire pentru unii. si o mandrie locala esuata pentrunoi prostii de localnici!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.