Ovidiu Hasan, unul dintre cei mai cunoscuți interlopi ai Bacăului, a fost condamnat la 12 ani pentru trafic de persoane. El a rămas și fără casă.
Patronul clubului de striptease în care s-a lansat Monica Gabor a fost condamnat anul trecut și a declarat apel, dar judecătorii i-au respins cererea. Mai mult decât atât, Curtea de Apel a dispus confiscarea unei case pe care acesta o avea în Bacău, motivându-se că imobilul a fost dobândit în urma traficului de persoane sau a fost folosit pentru săvârșirea de infracțiuni. Casa este situată în Bacău, str. Mărășești nr. 151, și aparține lui Ovidiu Hasan și Chiprian Ionel, un alt inculpat în același dosar. Instanța l-a obligat și pe Gheorghe Chisălău (alt interlop din Bacău) la plata sumei de 50.000 de euro către partea vătămată Elena P., reprezentând daune morale.
Inculpații au declarat recurs împotriva acestei sentințe care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție, în luna octombrie 2013. Ovidiu Hasan a fost reținut în decembrie 2007, alături de alți cinci membri ai lumii interlope băcăuane, sub acuzația de trafic de persoane. El era vizat de polițiști de mai bine de trei ani, iar la prinderea sa au contribuit procurorii DIICOT și ofițerii SRI. Ovidiu Hasan și „locotenenții” săi își racolau victimele în discoteci și le promiteau locuri de muncă în străinătate. În realitate ele ajungeau pe mâinile proxeneților și erau obligate să se prostitueze. În locuințele interlopilor, procurorii au găsit mai multe casete pe care au fost filmate minore ce se prostituau, precum și numere de telefon și adrese ale membrilor rețelei și ale unor fete racolate. Se bănuiește că Ovidiu Hasan este cel care l-ar fi băgat la închisoare și pe Dinu Damaschin. Pe baza „mărturisirilor” făcute de Hasan, a fost arestat preventiv și Dinu Damaschin, cel care se autointitula „tatăl natural” al Monicăi Gabor. Acesta a fost acuzat de constituire de grup organizat și trafic de minori. Printre reclamante era și Monica Gabor, atunci în vârstă de 16 ani. Dinu Damaschin a murit în 2012, chiar în sala de judecată, după mai bine de două luni de greva foamei.
bibi a zis
LA OCNA CU BORFASII ,SA TAIE SARE CU PILA DE UNGHII !!!
voce a zis
BRAVO JUSTITIEI TOT INAINTE
Hasan a zis
Las ca vine unchiul acasa sa vedem daca mai sunteti asa tari in gura fraierilor vedem noi 🙂