În 2012, băcăuanul Cătălin Cozma a terminat pe locul 4 la Europenele juniorilor mari. Pentru 2013, deși sportivul și-a îmbunătățit repertoriul de concurs și punctajele, antrenorul său Adrian Gavriliu preconiza doar o poziție în zona 7-9. „Vor fi adversari mult mai puternici decât anul trecut. O parte au concurat la JO și la Europenele de Seniori de săptămâna trecută, unde l-au întrecut pe Cătălin”, avea să declare tehnicianul la venirea de la întrecerea continentală. Așteptările sale s-au confirmat, în sensul că băcăuanul a terminat pe locul 7. Dar ordinea n-a fost cea așteptată de majoritatea specialiștilor. De exemplu, campionul european de anul trecut, ucraineanul Maksym Dolgov a încheiat după Cozma, abia pe 10, cu 120 puncte mai slab decât în 2012; totodată, el a căzut de pe locul 4 în calificări, având o comportare dezastruoasă în finală. La fel, italianul Chiarabini, clasat pe 6 la Europenele de Seniori, a terminat acum pe 8. Cozma terminase prima parte a zilei pe locul 6, poziție pe care și-a menținut-o până la ultima serie, fiind depășit de rusul Igor Mialin, care a izbutit să obțină și note de 10 la o săritură cu coeficient de dificultate de 3,7, grație căreia a săltat nu mai puțin de trei locuri, iar băcăuanul a căzut pe 7. Oricum, între punctajul lui Cozma – 500,05 și cel al medaliei de bronz, 524,30 – Dominik Stein (Germania) a fost o diferență mică, pe care românul o putea remonta dacă la o săritură cu coeficient de 3,0 ar fi obținut ca de obicei note de 7,5 în loc de 4,5-5.
„Din punctul meu de vedere, Cătălin și-a făcut bine treaba și a obținut un punctaj competitiv pe plan internațional, unul mai bun ca anul trecut și cu 20 puncte peste cel cu care Constantin Popovici ocupa locul 4 în urmă cu câțiva ani. Iar recordul personal al lui Cătălin este de 530. A fost onorabil mai cu seamă că noi suntem în epoca de piatră a săriturilor, comparându-ne cu condițiile de pregătire pe care le au adversarii noștri și condițiile de concurs pe care le oferă pentru ei federațiile lor. Doar eu și Cătălin am reprezentat România la Poznan, nimeni nu l-a încurajat pe sportivul nostru, pe când ceilalți aveau delegații de 10-20 de inși, bașca rude și prieteni în tribună. Cu toate acestea, cred că Europenele, ultimele pentru Cătălin la nivel de juniori, au fost un concurs mai mult decât util, luptându-ne de la egal la egal cu marile puteri ale continentului. Cozma va evolua și la Mondialele de Seniori de la Barcelona, unde vom pleca pe 20 iulie. Vom fi acolo patru băcăuani de la sărituri, deoarece va participa și Mara Aiacoboae, însoțită de colega mea Mihaela Neagu. Desigur, vor fi acolo și chinezii, și americanii, așa că va fi mult mai dificil decât la Europene”, a detaliat Gavriliu. „Am însă convingerea că sportivii noștri vor avea o prestație onorabilă și nu se vor face de râs”.
Peter KELMANN

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.