Ancheta comisiei de cercetare a activității profesorului Vasile Lefter de la Liceul Pedagogic se va încheia, foarte probabil, la sfîrșitul acesteia săptămîni. Verdictul final va fi dat, însă, potrivit profesorului Dan Zaharia, inspector teritorial în cadrul Inspectoratului Școlar și cel care coordonează activitatea comisie, în jurul zilei de miercuri a săptămînii viitoare. „Pînă acum am aplicat unele chestionare copiilor și am asistat la orele domnului Lefter, ne-am întîlnit cu părinții și am stat de vorbă cu profesorii din școală. Mîine (astăzi, n.r.) urmează să discutăm cu directorii liceului, pentru ca vineri să avem o întîlnire cu domnul Lefter. La începutul săptămînii viitoare vom redacta raportul de control, urmînd ca, probabil miercurea viitoare, să se întrunească Consiliul Profesoral al liceului pentru a lua o decizie finală”, ne-a declarat inspectorul Zaharia. În rest, acesta a fost extrem de rezervat în a ne oferi amănunte despre mersul anchetei. Rămîne de văzut care va fi verdictul comisiei, dar e cert că Inspectoratul Școlar a recomandat tuturor directorilor să ia măsuri dintre cele mai severe cu dascălii care violentează, sub orice formă, elevii. Și profesorul Lefter tocmai de asta este acuzat de o parte a părinților elevilor de la clasa a VI-a C de la Liceul Pedagogic. (Eduard CUCU)
Ancheta de la Liceul Pedagogic este pe sfîrșite
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.