Dan Popa
Cum recunoașteți un șmecher adevărat ? După eleganța cu care știe să vă înșface banii !
Cum recunoașteți un bărbat adevărat ? Orice femeie știe. Un bărbat adevărat este un om bun și chibzuit. Nu un fante călător prin restaurante, baruri, cafenele și localuri. Vechea poveste cu iz anecdotic despre tatăl care cere vești de la fiul său rămîne de actualitate. Nu v-o reamintiți ? V-o repovestesc pe scurt: tatăl cere vești de la fiul său plecat în capitală. I se aduce vestea că băiatul o duce rău, fiind bolnav. Tatăl rămîne zîmbitor și comentează: „Așa ceva trece!”. Trec vreo cîteva luni și tatăl capătă iar vești de la fiu: „S-a înhăitat cu niște escroci, e falit, dator, trimis la închisoare cu datornicii”. Tatăl rămîne tot zîmbitor. Zice doar: „Nu-i nimic, așa ceva trece!”. După alte cîteva luni primește vești noi: băiatul o duce bine, aducătorul veștii l-a văzut veselindu-se cu alți petrecăreți și cu niște muieri, într-o cîrciumă. Spre stupefacția aducătorului veștii, tatăl se întunecă la chip: „E rău! Așa ceva nu trece niciodată!”. Ce știa bătrînul, dar înțeleptul tată ? Că acea cale ce trece prin cîrciumi duce la ruina averii și a trupului.
Să revenim la James Bond, ales de realizatorii promoției pentru vînzarea de carduri să reprezinte bărbatul ideal. L-au înzestrat prin hocus-pocus de marketing cu calitatea de a-și cheltui banii și l-au scos pe scena mediatică românească. Ascultătorii săraci, care abia au de un radio în casă, primesc un premiu (nu, nu toți ci doar cel care sună la redacție și are ocazia să prindă linia).Totul în urma un dialog cu ascultătorul. În timp ce scriam aceste rînduri, doamna A.M. din Brăila sună la postul de radio atrasă chiar de reclama de care vorbeam și primește întrebarea concursului cu James Bond: «Cît costă o noapte la un hotel care primește cardul din reclamă, 40.000 sau 500.000 de lei?». Doamna răspunde corect, vădind în voce satisfacție (la gîndul primirii premiului). Nu vă mai scriu eu numele emitentului de carduri. Probabil doamna va primi unul din premiile concursului. Deși transmisia convorbirii telefonice se întrerupe după răspunsul corect al doamnei, protocolul concursului cere ca ea să declare echipei numele, prenumele, adresa și alte date ca să-și primească premiul. Printre premii se numără un mousepad (aveți calculator doamnă ?), deci un obiect inutil pentru majoritatea ascultătorilor săraci și un radio care la preț de furnizor costă probabil cu puțin peste 100.000 de lei. Să nu uit, crainicul lungește discuția cu doamna întrebînd-o cîteva chestii convenționale. Dacă punem la socoteală sfertul de oră de discuție interurbană cu crainicul și echipa din redacție … care-i va veni taxat doamnei la sfîrșit de lună pe factura telefonică și care la noile prețuri ROMTELECOM depășește binișor 50.000-60.000 (le depășea și înainte de majorarea din toamna aceasta, pentru unele interurbane) și eventualul timp consumat (echivalentul unui sfert dintr-o oră de muncă) rezultă că beneficiul real al doamnei este nesemnificativ. Dacă mai adăugați că vocile actorilor care fac reclame la radio sînt bine plătite, adeseori mai bine ca media pe țară a altor servicii, tragem concluzia că doamna a ieșit în pierdere muncind pentru a face reclamă altora pe bani puțini! Și s-a ales și cu imaginea știrbită prin faptul că și-a arătat interesul pentru prețul unei nopți la hotel pe banii vreo unui posesor de card (a se citi „îmbogățit”). Vă felicităm doamnă.
De ce putem supranumi cardul în discuție „Viza pentru sărăcie”? Pentru că e un instrument puternic, dar care folosit incorect vă golește buzunarul. Să explicăm: cît îl costă pe eroul posesor de card noaptea plătită la hotel? 500.000 ați spus? Greșit! Practic îl poate costa între 500.000 și 750.000 de lei sau doamne ferește mai mult. De unde provine diferența? Din dobînda percepută de bancă la creditul care vă e oferit prin intermediul cardului. Cu cît bucurosul posesor de card „Viza sărăciei” (acela poți fi tu, cititorule!) cheltuie mai „cu eleganță” (a se citi ”cu mînă spartă”) cu atît suma pe care o datorează băncii va crește. Cu cît plătește mai greu această sumă, cu atît timpul pentru plata integrală a datoriei crește. Iar odată cu timpul crește dobînda. Vă las plăcerea de a calcula dumneavoastră, pe baza ratei dobînzii, în cît timp suma se mărește cu 25%, cu 30% cu 50% sau, de ce nu, cu 100% . Veți putea plăti la timp ? Nu uitați că fiecare circa trei luni de întîrziere vă saltă valoarea sumei de plătit cu vreo 50.000 la fiecare milion cheltuit… Veți spune că nu este mult, dar mai apare o problemă, dacă gîndim la nivel macro. Cînd toți, salariați și patroni, se reped la credite pentru consum (folosirea creditului pentru investiție ar fi o idee mai bună) presiunea care se formează din nevoia de a se restitui banii băncilor obligă: Pe muncitor să muncească mai mult, să lucreze în plus. Pe patron îl obligă să-și majoreze procentul de profit solicitînd mai tare forța de muncă (salariații) sau plătindu-i mai prost (ceea ce e echivalent), ori mai tîrziu. Evident, salariații plătiți mai tîrziu vor achita mai greu datoriile la bănci, deci vor plăti și mai mult decît se așteptau. În plus, ei vor lucra în condiții mai grele, impuse de patron sau de nevoia de bani. Ar putea crește chiar și rata accidentelor de muncă, de ce nu?
Concluzia? Cardul de pe care cheltuim pe credit pentru consum ne sărăcește, atît în micro, cît și la nivel macro. Așa că iubite cititorule, dacă ți-ai luat card fii cu ochii pe el ca pe butelie, să nu cheltuiești mai mult decît ai adunat.
Notă la încheierea ediției: Un om de afaceri din Orientul Apropiat pe care l-am contactat mi-a relatat că în țara lui de baștină, bancomatele prin care se scoteau bani cu cardurile Visa (Visa de argint, Visa de aur și Visa de platină) au trebuit închise pentru a fi modificate. Niște infractori reușiseră să le păcălească, să le spargă, făcîndu-le să dea din banii depuși în ele șmecherilor care le știau hiba. Modificarea bancomatelor a durat mai mult de o lună. Mă întreb ce-or fi făcut clienții posesori de carduri în acest timp. Dumneavoastră ați rezista o lună sau două fără bani? Mie personal povestea mi se pare credibilă. Recent s-a anunțat la radio că un individ a spart codurile Western Union. Mai aveți încredere în banii electronici, de pe card ? Eu mă întreb oare cînd vom putea avea încredere ?
Doamnă, domnule, doriți să emigrați în țara sărăciei? Galant, James Bond vă pune Viza.
Lasă un răspuns